Before we go

57. Povestea nu se termină.

    
 
  

     Capitolul 57:"Povestea nu se termină."

     — O să întârzii dacă mă mai ți de vorbă, am zis lăsând telefonul pe marginea biroului. 
     Am auzit un oftat puternic și deși nu îl vedeam puteam să jur că își dăduse ochii peste cap.

     — Jules și-a retras acuzațiile, așa că nu o pocnii iar, dacă o vezi pe aici, mi-a spus Ghost. 

     — Speram să nu o mai văd, dar bine. 

     — Succes astăzi, mi-a spus înainte să închidă telefonul. 

     Mulțumesc, am vrut să îi spun însă nu am mai apucat. Am lăsat telefonul unde era și m-am îmbrăcat cu o pereche de blugi negri și un pulovăr galben, după care mi-am pieptănat părul de câteva ori și am îndesat telefonul și banii în geantă. Trecuseră aproape două săptămâni de când Rainer îmi ceruse să fiu soția lui, și încă o săptămână de când mă angajasem la cafenea. Îmi plăcea să îmi petrec după amiezile acolo, însă nu mai aveam atât de mult timp de petrecut cu Rainer. Spre exemplu, în dimineața asta, Rainer s-a grăbit să ajungă la circuit înainte să se lumineze afară. Motivul? Nu îl știu. 

     Îmi plăcea faptul că amândoi făceam lucruri pentru noi înșine, lucruri care ne făceau fericiți și ne ajutau să evoluăm, însă nu voiam să ne îndepărtăm făcând asta. 
    
     După aproape douăzeci și cinci se minute, ajunsesem la cafenea și îmi începusem oficial tura.

     — Josh Maxwell o să treacă pe aici pentru comanda lui zilnică, am auzit-o pe Callie spunând.

     — Nu am nicio idee care e comanda lui zilnică, am pufnit apucând prosopul de pe una dintre mese.

     — Doar cafea neagră, am auzit o voce din spatele meu, făcându-mă să tresar.
     Când m-am întors, un bărbat șaten stătea în spatele meu. Și-a așezat cravata și mi-a oferit un zâmbet căruia nu i-am acordat prea multă atenție. M-am scuzat înainte să mă duc să îi fac cafeaua, apoi m-am pierdut în spatele tejghelei.

     Am așezat paharul deoparte și am ridicat privirea spre bărbatul care încă se uita la mine.

     — Pot să adaug o gogoașă, dacă vrei, i-am spus eu. Cafeaua neagră e cam seacă, am continuat.
     Mi-a zâmbit și a încuviințat din cap în timp ce eu îi adăugasem gogoașă cu lămâie lângă cafea.

     Bărbatul și-a luat comanda și s-a întors cu spatele vrând să plece, dar când să iasă pe ușă, silueta înaltă a apărut în fața lui blocându-i calea. Clopoțeii de deasupra ușii au sunat când ușa s-a deschis, făcându-mă să zâmbesc.

     — Sunt așa enervanți, a spus el răgușit făcând referire la clopoței.
     Am râs și m-am întins și mi-am pus brațele în jurul gâtului său, sărutându-l pe buze.

     — Ce faci aici? L-am întrebat.

     — Am plecat devreme dimineață, așa că am venit să te văd, mi-a spus Rainer. 

     I-am zâmbit și mi-am întors privirea spre bărbatul care tocmai își luase comanda și rămăsese în fața ușii uitându-se la noi.

     — Nu cred că clienții ar trebuii să vă vadă făcând asta aici, l-am auzit spunând.

     — Dacă vreau să îmi sărut soția în mijlocul cafenelei, asta voi face, a spus Rainer întorcându-se spre el. Nu i-a mai trebuit altceva ca să plece.