Before we go

46. Mai îndură puțin.

    

     Capitolul 46:" Mai îndură puțin."

     Mi-am plimbat ochii prin camera în care eram de mai mult de trei ore, așteptând să între cineva pe ușa uzată de lemn. Sincer, nu așteptam decât să vâd fața celui care m-a adus în văgauna asta, dar se pare că era o liniște deplină unde mă aflam. 
     Am încercat să slăbesc strânsoarea funiei legate în jurul încheieturilor mele, doar ca să ajung la geanta mea care era lăsată pe noptiera de lângă geam.

     — Rylee Pirce?

     Imediat ce am auzit vocea groasă din spatele ușii, m-am potolit așezându-mă pe marginea canapelei iar ușa s-a deschis, pe ea intrand nimeni altul decât bărbatul mediocru pe nume Reyes.
     A înaintat spre mine, îndesând ceva în buzunarul de la spate al pantalonilor de stofă neagră, apoi s-a lăsat pe vine în fața mea.

     Aș minții dacă aș spune că nu îmi era frică. Îmi curgea prin vene dar știam că le făcea plăcere să îmi citească frica de pe chip, se hrăneau cu ea. Din acest motiv încercam să o acopăr așa bine.

     — Îmi pare rău că ne întâlnim în asemenea ipostază și în asemenea zi, a spus el.
     Refuzam să îmi ridic privirea din pământ. Refuzam să îl privesc sau să îi acord atenție.

     — Presupun că nu ști de ce ești aici, nu-i așa?

     — Nu trebuie să știe, am auzit vocea subțire din fața ușii.
     Leyla.

     — Ei bine, nu poți răpii oameni de pe stradă din niciun motiv, am spus eu.

     S-a apropiat de mine în mai puțin de câteva secunde, iar palma ei s-a lipit de obrazul meu făcându-mă să îmi întorc capul spre partea dreaptă.

      — Leyla, ține-ți mâinile acasă! L-am auzit pe Reyes strigând la ea. S-a încruntat apoi și-a dat ochii peste cap și a ieșit din cameră.
     Bărbatul care mai devreme era în fața uși și Reyes, încă dădeau târcoale camerei, până când Reyes s-a oprit în fața mea cu mâinile în sân.

     — Rainer o să vină să te caute, dar până când o să ne bucurăm de spectacol, trebuie să depășim liniștea dinaintea furtunii.
    
     — Sunteți nebuni, am șuierat eu atingând cu limba urma de sânge de pe buză de la lovitura de mai devreme.

     — Rainer știa că o simplă cursă nu o să pună capăt situației.
     Reyes a vrut să pună capăt discuției și să părăsească încăperea lăsându-mă închisă aici pentru cine știe cât timp, dar nu m-am putut abține să nu mai adaug ceva.

     — Cu tine la trei metri sub pământ, am spus întorcându-mă spre el. Așa se v-a încheia situația, am continuat eu.

     — Mai bine ai fi atentă la ce spui, pentru că viața lui depinde de tine.
    Reyes a ieșit, urmat de bărbatul înalt din fața ușii, iar după aproape zece minute am putut auzii motoarele mașinilor. Am respirat ușurată și m-am întors la încercarea mea de a îmi desface frânghia din jurul încheieturilor.
     Fără să mai stau pe gânduri am lovit oglinda de pe peretele din fața mea, iar aceasta s-a spart. Norocul meu. Am apucat un ciob de pe podea și am tăiat funia, încercând să ignor faptul că îmi pătrundea în palmă.

     Mi-am șters sângele din palmă pe cearșafurile de pe pat, apoi m-am ridicat și am apucat geanta de pe noptieră. Am scos telefonul gândindu-mă că a fost o mișcare proasta din partea lor să îmi lase geanta aici, dar Reyes știa că Rainer o să vină, deci probabil se gândise deja ca urma să îl sun. Asta își dorea.
    
     I-am apelat numărul și am așteptat câteva secunde să răspundă, iar când l-am auzit pronunțându-mi numele, am simțit cum inima mi se sfâșie.