Before we go

48. La fel ca noi.

 
 
     Capitolul 48:" La fel ca noi."

     RAINER

    Mi-am întins brațul spre scaunul lui Rylee și am tras-o mai aproape de mine imediat ce Trigger începuse să povestească despre fetele cu care fusese seara trecută. De parcă interesa pe cineva în mijlocul cinei daca i-a tras-o pe pat sau pe canapea. Puteam să îi spun că eu le facusem pe ambele aseară cu Rylee, însă nu voiam să mă laud.

     — Tom și Ghost vor pleca la Vegas pentru câteva zile, a spus Tiff. Trigger are alte activități plănuite, iar Bobby are programări pentru tatuaje. Au nevoie de un șofer bun și mă gândeam că tu ai fi potrivit, a continuat ea uitându-se la mine.
    Ceea ce nu știa ea era faptul că deja vorbisem cu Tom despre asta mai devreme.

     — Rainer nu o să meargă, am auzit-o pe Rylee spunând.

     — Sunt doar trei zile, Rylee, a șuierat Ghost dându-și ochii peste cap. Comentariul lui nu părea să aibă vreun impact asupra fetei de lângă mine.

     — O să vorbim despre asta mai târziu, i-am spus eu.

     Trecuseră aproape două ore de când ne întorsesem acasă și încă jumătate de oră de când stăteam pe canapea, așteptând ca Rylee să fie gata. O adoram, însă uram când mă făcea să aștept.

     — Ai terminat?

     Am intrat în dormitor trecând pe lângă ea, când am vazut-o aruncându-și pijamalele în dulap și apucând o pereche de blugi și o bluză albă cu care s-a îmbrăcat, apoi s-a întors spre mine trecându-și mâinile prin păr.

     — Acum da. Arât bine?

     Arâți minunat.

     — Mai mult decât bine, i-am răspuns. Am întins mâna spre jachetele pe care Rylee le așezase în dulap acum câteva zile, iar cutia neagră din spatele lor mi-a atras atenția.
     Am așezat-o pe pat apoi am desfăcut-o, când i-am auzit vocea lui Rylee, rostindu-mi numele.

     — Pune-o la loc, mi-a spus venind spre mine.
     Am apucat hârtia și am desfăcut-o încercând să îi ignor încercările de a mă face să arunc scrisoarea sau orice voia să fie ce țineam în mâini.

      Își semnase numele pe hârtie, la fel ca mine și scrisese fiecare sentiment care o ardea pe dinăuntru, la fel ca mine.
     Mi-am ridicat privirea pentru o secundă și observasem că se așezase pe pat lângă mine, dar își păstra distanța.

    "Deși am făcut-o acum, nu voi mai încerca niciodată să îmi exprim emoțiile prin cuvinte. Chiar dacă par asemănătoare, cuvintele si emoțiile sunt două lumi diferite. Și cât de aproape pot fi; cât de aproape pot încerca să fie, vor fi întotdeauna separați unul de celălalt.

    La fel ca noi."
   A fost fragmentul care îmi rămăsese în minte și probabil mă v-a urmării toată viața sentimentul de vinovăție pentru că am făcut-o să simtă asta.

     — Vom fi întotdeauna separați unul de celălalt? Am întrebat-o.
     Și-a lăsat privirea în jos, iar eu am presupus că se gândea la un răspuns. Însă, ea își ascundea lacrimile.

     — Te pierdusem, Rainer. Nu credeam că o să te mai văd vreodată. A făcut o pauză încercând să își recapete vocea din cauza suspinelor. Asta am crezut, a continuat ea.

     — Ce crezi acum?

     — Cred că, nimeni nu ar mai putea să ne separe vreodată.
     Am sărutat-o pe tâmplă apoi m-am ridicat și mi-am căutat portofelul cu privirea prin sufragerie. Când îl găsisem, am scos hârtia apoi m-am așezat în fața ei și i-am înmânat-o. Trebuia să știe că nu fusese singura care credea că nu ne vom mai revedea vreodată.
     Voiam să știe că nu pierdusem nici măcar o zi fără să mă gândesc la ea, dar durerea mea o întrista mai mult.