Before we go

42. Arăți bine în Boston.

   

     Capitolul 42:" Arăți bine în Boston."

     RAINER

     Trecuseră aproape o săptămână de când Rylee plecase. Astăzi era sâmbăta, iar eu făcusem mai puțin de două ore până în New Jersey încercând să imi iau gândul de la ea.

     — Te-a sunat? L-am auzit pe Dave spunând imediat ce am coborât din mașină.
     M-am îndreptat spre tipul care strângea banii de la pariuri și mi-am luat partea apoi i-am aruncat pe bancheta din spate a mașinii.
    Dacă mă sunase?

    Nu.

     — Nu, probabil Boston-ul îi priește, i-am spus sprijinindu-mă de mașină.
    
     De când eram aici, câstigasem deja o cursă și eram pregătit să îmi iau banii și să mă întorc înapoi în apartamentul meu care îi simte lipsa lui Rylee, pentru că eu îi simțeam lipsa lui Rylee.

     — Trebuie să vorbesc cu tine, am auzit o voce din spatele meu.
     M-am întors și l-am văzut pe Dylan stând cu mâinile în sân așteptând să îi răspund. I-am dat cheile mașinii lui Dave și l-am urmat pe Dylan spre mașina lui.

     Când am ajuns lângă Mercedes-ul negru, le-am observat pe cele doua fete care stăteau aproape de mașină vorbind despre cursă, vorbind despre cine a câștigat-o.

     — Adică eu? Am întrerupt-o pe brunetă. S-au întors spre mine și Dylan de parcă tocmai le luasem prin surprindere. Amândouă rămăseseră în fața noastră fără să scoată un sunet, iar Dylan a zâmbit. Credeam că voi concura cu Augustin, am continuat eu.

     — Augustin nu era pe listă, nu știu cine ți-a spus ca vei concura cu el.

     Mi-am lăsat capul pe spate pentru o secundă încercând să îmi relaxez pumnii. Nu venisem să concurez cu un tip care se juca cu ceva ce nu putea controla, venisem să câștig.
     Și nu poți câștiga decât dacă o faci împotriva celui mai bun pentru ei.

     — Rainer nu se înșală, Dylan, am auzit vocea groasă de undeva din spatele meu.
     M-am întors și l-am văzut pe tipul acoperit în tatuaje uitându-se urât spre mine. Eram fericit, pentru că eu l-aș fi privit în același fel.

     Conversația pe care o aveam în capul meu era total diferită de ceea ce spuneam acum. După aproape jumătate de oră petrecută lângă mașina lui Augustin, în care am încercat să ignor gândul apăsător însemnat cu numele ei, l-am auzit pe tipul care se ocupa de pariuri anunțând a doua cursă a serii.

     Epic. 

     De neînvins.

     Marea cursă a serii.

     Toată lumea s-a aliniat lângă linia de start, în timp ce eu si Augustin ne-am oprit mașinile în fața fetei roșcate care urma să dea din nou startul cursei.

     — Pe locuri, am auzit-o pe roșcată strigând.
     Îmi amintisem când am văzut-o prima data pe Rylee dând startul unei curse. Era neîndemânatică dar puteam să jur că urma să îl lovească pe Jace dacă o mai atingea. Din fericire pentru amândoi, o făcusem eu după cursă.

     — Fiți gata.

     — Start!

     Motorul mașinii pornise de parcă se controla singur, iar eu m-am lăsat pe spate apucând mai bine volanul.
    Voiau spectacol și așteptau marea cursă a serii. Eu așteptam doar șoseaua liberă și sentimentul de adrenalină. Pentru ei era doar o cursă între două mașini, pentru mine era ceva ce așteptasem de o veșnicie.
     Nu eram spectacolul lor și nu am fost vreodată deși toți așteptau să vadă finalul cursei mele.