Before we go

EPILOG

    

    
     După 3 ani și 6 luni

      RAINER

     Ce Dumnezeu? Nici măcar nu reușisem să îmi deschid ochii. Nici măcar nu plănuiam să o fac, dar a trebuit să fac un efort atunci când brațul lui Rylee s-a așezat zgomotos pe spatele meu făcându-mă să mă încrunt.

     — Rainer, a mormăit încet. Nici măcar nu mă clintisem.
     Am privit printre gene cum a căscat și s-a ridicat sprijinindu-se de coate,  după care am simțit cum și-a pus picioarele în jurul taliei mele ajungând într-un final peste mine.

     — Trezește-te! A spus somnoroasă. Haide, Rainer, facem asta, nu-i așa? Suntem îndrăgostiți, facem asta! Haide!
     Am încercat să îmi abțin râsul. Nu voiam să îi dau satisfacția de a mă tortura în felul ăsta, așa că m-am întors spre ea făcând-o să tresară și am apucat-o de talie asezând-o înapoi pe locul ei, lângă mine.

     Suntem îndrăgostiți.

     — La mulți ani, mi-a șoptit lipindu-și fruntea de a mea. I-am zâmbit, doar pentru că mai mult nu puteam face după ce m-a obligat să mă trezesc și mi-am trecut mâna prin părul ei tragând-o mai aproape de mine, apoi mi-am lipit buzele de ale ei de parcă ăsta fusese singurul gând cu care mă trezisem.

     La un moment dat, când I can't get no satisfaction de la The Rolling Stones, a început să răsune de undeva de pe hol, începusem să regret că îl învățasem pe Gunner să pornească radio-ul.
     Când ușa dormitorului s-a deschis cu un scârțâit, începusem să mă gândesc că Madden urma să sară din nou în patul nostru, însă cele două mâini mici care împingeau ușa aproape m-au luat prin surprindere. 

     — Mama, vocea lui drăguță abia se auzea la mai mult de doi metri și nici nu îi plăcea să vorbească prea tare.

     Am privit cum Rylee a dat cearșafurile la o parte și s-a asezat pe podea în fața lui și a fratelui său mai mic care refuza să învețe să meargă.

     — Îmbrățișări de dimineață, am auzit-o pe Rylee spunând în timp ce își deschidea brațele către ei. 
     Puteam să jur că Gunner o să o lase fără aer la cum se agâțase de gâtul ei, însă Reed doar s-a holbat la ea așezându-se pe podea.

      Rylee mi-a aruncat o privire în timp ce îl ajuta pe Gunner să ajungă în pat. De parcă încerca să îmi spună printr-o privire că ar trebuii să îi țin partea. S-a ridicat și l-a luat pe Reed în brațe, după care s-au întors în pat.

     — O să mergem la o petrecere mai târziu, amice, i-am spus lui Gunner, care se întindea pe pieptul meu.

     Mă îndoiam că Gunner a înțeles altceva în afară de "amice", dar mă obișnuisem să vorbesc cu ei de parcă erau maturi, de parcă i-aș fi implicat în tot ce făceam, în timp ce toată lumea încă îi tratau ca pe bebeluși.
     Învățasem deja cum ar trebuii să mă comport cu copiii mei și era mult mai diferit de orice făcusem până acum. Orice fior de adrenalină, orice dorință nebună de a face ceva ridicol de periculos, nu se putea compara cu asta.

     După aproape patru ani încă primeam sfaturi despre cum aș putea să fiu un părinte bun și dacă cineva mi-ar fi întrebat copiii, ei ar fi spus că sunt deja cel mai bun.

     Mi-am întors privirea spre Gunner și am așteptat câteva minute un răspuns de la el, însă în timp ce el se holba la mine cu ochii lui cenușii, am auzit-o pe Rylee râzând când Gunner îmi raspunsese doar cu "La mulți ani."