Before we go

41. M-ai răni?

Capitolul 41:" M-ai răni?"

- Nu a vrut inele așa că a ales tatuajele, dar în timp ce eu îl făceam pe al meu, Rainer era în drum spre Boston. Ai fost un laș, a mârâit ea printre dinți spre Rainer.

- Ieși afară, i-am spus fetei din fața mea. M-a privit cu o confuzie majoră pe care o regăseam în expresia ei. Nu se aștepta la asta, Leyla credea că urma să plec plângând lăsându-i singuri. Ți-am spus să ieși afară! Am strigat spre ea apucându-o de umăr. Am împins-o către ușă și înainte să o închid am auzit-o spunând:

- Ar trebuii să mă înțelegi, Rylee. Te-a părăsit, ți-a frânt inima, te-a distrus și o v-a face din nou. Sau o să o fac eu.

La naiba!

I-am trântit ușa în față și m-am întors cu spatele, urcând scările spre unul dintre dormitoare.

Discuția de mai devreme mi se derula în cap de aproape jumătate de oră.
Te-a părăsit.

Ți-a frânt inima.

Te-a distrus.

Și o v-a face din nou.

Am ignorat zgomotele puternice de jos și mesajele Jessicăi în care îmi spune că ea, Nick și Elijah au plecat pentru că Rainer era nervos.

- Rylee, deschide ușa! Am auzit pentru a doua oară.
Am tresărit când ușa s-a mișcat, crezând ca s-a deschis și am sărit din pat indreptându-mă spre ea.

- Încetează să mai lovești ușa! Am strigat la rândul meu.
S-a făcut liniște pentru o secundă, apoi l-am auzit înjurând în timp ce cobora scările.

După ceva timp, am ieșit din cameră și am coborat înapoi in sufragerie când se făcuse deja liniște deplină. Mi-am lăsat bluza de trening pe spătarul canapelei rămânând doar în maieul negru, apoi m-am îndreptat spre bucătărie vrând să aprind lumina însă m-am oprit când l-am observat pe Rainer stând sprijinit de bar.
Nu știa că îl priveam pentru că era cu spatele la mine savurând ultima picătură de alcool din pahar. Și-a trecut mâna prin parul negru apoi s-a întors spre mine.
Îi lipsea cu desăvârșire tricoul și puteam să observ cu ușurință picăturile de apă ce îi se scurgeau pe abdomen, cât și faptul că singurul lucru pe care îl avea pe el era prosopul înfășurat în jurul taliei.
M-a privit pentru câteva secunde fără să spună nimic, iar eu mi-am reluat drumul spre întrerupător.

- Nu aprinde lumina, l-am auzit spunând. Părea răgușit și totuși vocea lui rămăsese amenințătoare, așa ca m-am oprit.

- De ce nu? l-am întrebat înaintând spre el.
M-am sprijinit de masă încercând să îmi dau seama ce se petrecuse aici în aproape o oră, cât eu am fost în cameră. Lumina lunii se strecura printre draperii și îi făcea ochii lui Rainer să strălucească, și în același timp și tăietura de pe obraz.

- Nu vreau să vezi nimic, a spus.

- Ce naiba ai făcut?

- Ce naiba am făcut? a râs apoi a făcut un pas spre mine. Mi-a strâns mâna într-a lui ridicandu-o spre obrazul lui. Asta am făcut, a spus lăsandu-mă să îmi trec degetele peste tăietura lui. După câteva secunde mi-a mutat mâna de la umărul său, în jos spre abdomen, până am simțit materialul prosopului sub palmă.