Before we go

56. Să mergem acasă.

 

     Capitolul 56:" Să mergem acasă."

     Mi-am strâns părul într-o coadă, înainte să mă așez din nou pe banca rece și să îl privesc pe polițistul din fața mea care era deja la a patra cafea și la al treilea raport.
     Cred că petrecusem mai mult de trei ore aici, și ajunsesem la concluzia că aș fi putut să îmi iau măcar o jachetă pe deasupra rochiei.

     — Crezi că poți să îmi dai pătura din spatele tău? l-am întrebat eu. Și-a ridicat privirea din teancul de foi și a apucat pătura de pe spătarul scaunului, apoi mi-a înmânat-o fără măcar să se uite la mine.

     — Cât ai de gând să stai aici? M-a întrebat asezându-se înapoi pe scaun.

     — Nu e ca și când aș putea să plec pur și simplu, i-am răspuns.
    
     — Unde este? Am auzit o voce groasă rasunând de undeva de pe holul principal. M-am ridicat lăsând pătura să cadă pe bancă și am așteptat ca persoana din spatele vocii să se apropie.
     
     — Cum ai întrat aici? Polițistul l-a întrebat pe băiatul din fața mea, însă el nu i-a răspuns de parcă nici nu îi acorda atenție.

     — Elibereaz-o, am plătit deja cauțiunea.

     — Eliberările se fac maine dimineață! Nimeni nu pleacă de aici până atunci! S-a răstit polițistul.
     Ceilalți doi bărbați din celula de lângă și-au întors privirile spre noi de parcă tocmai îi deranjasem din somn, dar după ce au mormăit câteva înjurături s-au întors cu spatele revenind la ce făceau înainte.

     — Haide, Matt! Plec de aici și îți înapoiez pătura, promit, i-am spus afișând un zâmbet.
    
     — Uite ce e, Matt, deschide naibii ușa asta dacă vrei să nu afle nimeni că îți înșeli soția cu Brianna de la dispecerat.

     Urât din partea ta! M-am gândit să îi strig în față însă încă depindeam de el.

     — Nu ai face-o, a șuierat polițistul.

     — Dar eu aș face-o, așa că mai bine mă eliberezi, i-am spus eu.

     Spre surprinderea mea, Matt nu a mai adăugat nicio replică în plus, și în sfârșit, mă eliberase din celula aia rece și sumbră.
     Fără să îmi iau adio de la el, l-am tras pe Nick după mine spre ieșire până ajunsesem în fața mașinii lui.

     — Unde este Rainer? L-am întrebat sprijinindu-mă de capota mașinii. M-a privit pentru câteva secunde, mijindu-și ochii căprui, după care și-a îndreptat spatele privindu-mă de sus.

     — Păstrează-ți calmul, dar, Rainer are probleme, bine? Mi-a spus într-un final.
 
     — Dă-mi telefonul, i-am spus întinzând mâna. Și-a dat ochii peste cap însă a scos telefonul din buzunarul blugilor și mi l-a înmânat.
     Fără să mai stau pe gânduri, i-am format numărul lui Rainer și am dus telefonul la ureche așteptând să răspundă.

     — Rainer, i-am pronunțat numele când începusem să aud sunetele puternice de pe fundal. Nu puteam să diferențiez motoarele care bubuiau de strigătele de pe fundal, însă era al naibii de aglomerat acolo unde era.

     — Te-a scos de acolo? I-am auzit vocea într-un final.

     — Da. Unde ești? L-am întrebat eu.

     — Rezolv ceva, mi-a spus oftând.
    
     — Nick mi-a spus că ai probleme, vreau să știu unde ești.

     — Rezolv problemele, Rylee. Nu te îngrijora, bine? Și cu asta mi-a închis apelul în nas.
     Nick s-a întins spre mine și și-a luat telefonul înapoi, după care mi-a făcut semn să urc în mașină. Nu îmi plăcea să știu că Rainer avea probleme iar eu nu puteam face nimic să îl ajut.