- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Împing cu forță ușile de cristal, dând buzna înăuntru. O iau la fugă, trecându-mi disperată mâinile prin păr în timp ce lacrimi amare îmi udă chipul. Totul se destramă în jurul meu în câteva secunde și cerul îmi cade în cap când zgomotul produs de ambulanță răsună în încăperea rece. Tresar și mă întorc pe călcâi, privind speriată medicii și asistentele care trec pe lângă mine.
— A pierdut mult sânge! Avem nevoie de sânge! glasul gros al bărbatului de pe ambulanță îmi îngheață inima.
— Dima... șoptesc cu jumătate de glas, iar sentimentele îmi amorțesc.
Îmi țin răsuflarea zeci de secunde și mirosul de spital mă lovește din plin. Nu poate fi adevărat. Nu pot să accept asta. Mi-aș dori să mă trezesc din acest coșmar, dar îmi este greu să o fac când acest coșmar se numește realitate.
— Aiyana?!
Tresar și încep să respir sacadat când glasul cunoscut îmi strigă numele. Fac ochii mari, ațintindu-mi privirea asupra ușii de la intrare. Dima se apropie precaut de mine, cercetându-mi chipul întrebător. Alerg spre el și-l cuprind în brațe, începând să plâng amarnic.
— Ce faci aici? De ce nu ești la Lidia? întreabă îngrijorat în timp ce se dă puțin în spate ca să mă privească.
Zâmbesc involuntar și-mi șterg lacrimile, desprinzându-mă din îmbrățișare. Răsuflu ușurată, închizând ochii câteva clipe.
— Am avut o viziune... ai făcut accident și am văzut adresa asta. Te-am sunat de zeci de ori, dar nu ai răspuns. M-am temut că... mă grăbesc să explic, simțind o fericire nefirească.
— Ce ai văzut? pălește, iar privirea i se încețoșează.
— Mașina ta era răsturnată iar asfaltul era pătat cu sânge. Nu contează asta. Ceea ce contează este că tu ești bine, îi zâmbesc firav.
— Mașina e daună totală, pleacă privirea, iar chipul îi este străbătut de vinovăție.
— Ce?! mă încrunt nedumerită.
Își încleștează maxilarul și-și mișcă capul în semn de negație, întorcându-și apoi capul într-o parte. Îi urmăresc privirea și înlemnesc când medicii și asistentele ce au trecut în grabă pe lângă mine cu câteva secunde în urmă înconjoară acum o targă pe care se află un băiat cu chipul pătat de sânge. Încep să tremur incontrolabil și privirea mi se încețoșează brusc. Simt că rămân fără aer când îi analizez atentă trupul. Are tricoul rupt, iar pieptul îi este plin de tăieturi mărunte ce străpung linia tatuajelor.
Dima mă prinde de mână și mă trage în spate, întorcându-mă cu fața la el. Rămân cu privirea ațintită asupra lui Enzo care zace inconștient. Aerul rece mă izbește din plin, iar Dima-mi dă drumul la braț când ajungem afară.
