- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Deci, sunteți împreună sau care e faza? întreabă pe un ton jos după ceva timp, cercetându-mi chipul întrebătoare.
Înghit în sec și-mi pironesc privirea asupra brățării de argint de pe mâna stângă, trecându-mi gentil degetele peste metalul rece care-mi aduce aminte în fiecare secundă de privirea sa intensă.
Zâmbesc ușor și-mi ridic privirea, schițând un zâmbet de amuzament.
— Oli... mă cunoști suficient de bine încât să știi răspunsul la această întrebare.
Încuviințează ușor amuzată din cap, strângându-și buzele într-o linie dreaptă în timp ce se reazemă cu spatele de balustradă, privind strada vag iluminată din fața sa.
— Așadar, e ca restul. Îi place să te tachineze, concluzionează Olivia, iar eu chicotesc ușor.
Îmi mușc buzele, oprindu-mă asftel din a o contrazice. Cu siguranță lui Enzo îi place să mă tachineze, însă Olivia se înșală amarnic. El nu e ca restul.
Întredeschid buzele, dorindu-mi să spun ceva, însă mă opresc când o lumină slabă ce străbate de undeva din partea stângă îmi atrage atenția. Mă încrunt câteva secunde în timp ce-mi pironesc privirea asupra casei în care până acum nu mult timp locuia Enzo.
Înghit în sec când îmi dau seama la ce mă uit. Deși este destul de întuneric, lumina de pe stradă și locul în care mă aflu îmi permit să-l văd destul de bine pe Enzo care încearcă să forțeze încuietoarea și să intre în casă.
— La dracu! înjur în barbă, îndreptându-mi pașii de pe balconul principal spre balconul meu.
Din doi pași ajung lângă grilajul de fier ce desparte balconul meu de al lui Enzo și îl sar fără vreo reținere, ducându-mă țintă în fața ușilor de cristal.
Mă ridic pe vârfuri și ating cu grijă marginea din partea dreaptă a ușilor, moment în care se deschid ușor. Pufnesc amuzată când reușesc să deschid ușa de cristal și-mi mușc buzele.
Nu a blocat ușile. Deși nu mai locuiește aici a lăsat ușile deschise pentru mine... păcat însă că porțile inimii sale mi s-au închis drept în față.
— Aiyana, ce faci? se grăbește Olivia să spună în șoaptă, atrăgându-mi atenția.
Îmi întorc capul ușor într-o parte, privind-o peste umăr. Chipul îi este străbătut de confuzie și teamă, ceea ce m-ar amuza dacă inima nu mi-ar sângera.
— Îi ofer ceea ce-și dorește, spun simplu, ațintindu-mi din nou privirea asupra ușilor glisante.
Trag aer în piept și mă strecor în camera lui Enzo, moment în care vocea exasperată a Oliviei se pierde în fundal.
