- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Pe chip îmi înflorește un zâmbet firav când privirile ni se intersectează. Își pune mâna caldă pe spatele meu, îndemnându-mă să intru în sufragerie. Trag aer în piept când pășesc în sufrageria pe care o cunosc atât de bine, și nu mică-mi este mirarea când îmi dau seama că nu este absolut nimic schimbat. Totul arată la fel. Privirea-mi cade asupra șemineului și-mi dau seama că totuși, s-a schimbat ceva. Fotografiile înrămate nu se aflau pe șemineu.
— Mama ta mi-a spus că adori să citești. Așa este? mă privește întrebătoare în timp ce mă opresc în dreptul canapelei.
Îmi arcuiesc sprâncenele uimită și încuviințez, privind-o cu drag pe bătrânica din fața mea. Zâmbetul cald pe care mi-l oferă și privirea blândă îmi dau o stare de bine. Îi analizez chipul câteva secunde, după care privesc peste umărul ei, iar zâmbetul îmi dispare de pe chip. Privesc hipnotizată blatul de bucătărie și înghit în sec. Pentru câteva secunde îi simt din nou mâinile pe corpul meu, și buzele moi. Inima începe să-mi bată mai repede, iar eu îmi mut brusc privirea, știind că o să atrag atenția asupra mea.
— Consider că, cărțile reprezintă cea mai pură artă, spun entuziasmată.
— În acest caz, domnișoară, te invit să iei parte la clubul de lectură ce are loc în fiecare joi, zâmbetul de pe chipul doamnei Esme este pur și simplu molipsitor.
— Cu mare drag!
— Oh! Vă rog să vă așezați! Voi aduce ceaiul imediat! Esme-și întoarce privirea asupra mamei, revenind apoi asupra mea.
Îmi privesc câteva secunde mama, care se așază fără să ezite, iar eu o urmez, sub privirea atentă a doamnei Esme, care ne aruncă un ultim zâmbet și se întoarce pe călcâi, intrând în bucătărie. Evit să mă mai uit în acea direcție, temându-mă că amintirile cu Enzo mă vor lovi din nou. Îmi mut privirea asupra scărilor și oftez grav, realizând că n-am cum să nu mă gândesc la el. Orice lucru din această încăpere, din această casă mă duce cu gândul la el. Fir-ar! Ce n-aș da să locuiască aici. Nu spun că doamna Esme nu-mi place, dar...
— E foarte fericită că în sfârșit ai venit la ceai, vocea mamei mă aduce cu picioarele pe pământ.
— E tare simpatică, recunosc, ațintindu-mi privirea asupra mamei.
— Așa este. Sunt sigură că o vei plăcea. Mi-aș dori să pot să vin mai des ca să-i țin de urât. Este un om cu suflet mare și frumos, păcat că viața nu a fost blândă cu ea, mama oftează grav.
Mă încrunt câteva secunde, dorindu-mi să o întreb la ce se referă, însă nu apuc. Esme intră zâmbitoare în sufragerie, ținând în mâini o tavă de argint cu niște modele superbe, pe care o așază pe măsuța joasă din fața noastră.
