- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Îmi mușc buzele în timp ce-mi ațintesc privirea asupra sa, urmărindu-i fiecare mișcare. Luminile îi încălzesc trupul acoperit pe alocuri de haine aproape transparente. Acum ceva timp mi-aș fi pierdut mințile și mi-aș fi dorit să termine mai repede dansul ca să poată veni la mine, însă acum o privesc cu dezgust. Cândva corpul ei mă ademenea, iar privirea sa vicleană îmi alimenta dorința. Acum îmi este complet indiferentă. Au trecut luni bune de când nu am mai fost împreună, de când nu mă mai atrage în vreun fel.
Oftez când coboară de pe scenă și-și îndreaptă pașii spre mine. Afișează un zâmbet ce se vrea seducător, dar în realitate este de-a dreptul patetic. Îmi arcuiesc sprâncenele întrebător și deranjat când se oprește în fața mea, cuprinzându-mi bărbia între degete. Îmi ridică capul, dorindu-și să o privesc.
O privesc cu atenție în timp ce se apleacă, sărutându-mă ușor pe obraz.
— Nu ești în apele tale. Lasă-mă să te fac fericit, îmi șoptește la ureche, pironindu-și privirea într-a mea în timp ce se depărtează puțin.
— N-am chef, Sofia, strâmb din nas, lăsându-mă pe spate, mărind astfel distanța dintre noi.
Zâmbește uimită în timp ce-mi ațintesc privirea asupra celor din club ce se distrează pe cinste. Mă încrunt când mi se așază în poală, încolăcindu-și brațele în jurul gâtului meu. O străfulgerez cu privirea, pufnind nemulțumit și enervat de gestul său.
— Pot face durerile să dispară. Îți pot pune Raiul la picioare, dar tu o știi deja prea bine, dragule, chicotește ușor, convinsă de ceea ce spune.
Îmi mângâie gâtul, băgându-și ușor degetele în părul meu. În minte îmi apare chipul dulce al Aiyanei, zâmbetul perfect și privirea hipnotizantă. Mă încrunt, prinzându-i mâinile Sofiei. Șocul ce-i traversează chipul când îi desprind mâinile de pe mine este mai mult decât evident.
— Cum îmi poți pune Raiul la picioare când n-ai habar cum arată? o străfulgerez cu privirea, dându-mi ochii peste cap.
Face ochii mari, și sare în picioare, ca și cum i-aș fi dat o palmă. Mă privește dezaprobatoare, arătându-mi degetul mijlociu. Se întoarce pe călcâi și pleacă, lucru care mă bucură enorm.
Oftez grav și-mi reazem capul de spătarul canapelei, gândindu-mă la fata cu ochi albaștri ce s-a plimbat necontenit prin mintea mea în ultimele trei săptămâni. A fost o binecuvântare să o văd în seara asta, deși trebuie să recunosc că nu mă așteptam să fie atât de rece. Se comporta ca și cum aș fi un nimic pentru ea, ca și cum aș fi un străin, iar asta doare mai mult decât ar trebui. Dacă nu aș cunoaște-o aș spune că mă urăște cu adevărat și că m-a uitat, că a uitat ce a fost între noi, dar cum ar putea uita? Cum ar putea uita serile pe care le petrecea în brațele mele? Cum ar putea uita momentele în care admiram amândoi cerul înstelat? Cum ar putea uita seara în care mai aveam puțin și-mi pierdeam controlul? Privesc scaunul de lemn pe care stătea Aiyana în acea seară, iar inima mi se strânge.
