- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Nu s-a întâmplat, așa-i? îmi dreg glasul, clipind des.
— Nu. Nu s-a întâmplat, se grăbește Adam să răspundă.
— Doar mi-am imaginat. Probabil am consumat alcool fără să-mi dau seama și am început să am halucinații, gesticulez amețitor din mâini.
— A fost doar în mintea ta, încuviințează din nou prietenul meu, privindu-mă cu precauție.
Înjur în barbă și-mi dau capul pe spate, simțind cum picăturile reci de ploaie se lovesc ritmic de pielea mea, încercând cu disperare să mă aducă cu picioarele pe pământ, însă este în zadar. Sunt pierdut în propriile-mi gânduri.
Nu, nu a fost doar în mintea mea. Sunt mai treaz decât am fost vreodată, însă refuz cu încăpățânare să cred că aceasta e realitatea. Refuz să cred că a sărutat un alt băiat. Refuz să cred că mă urăște atât de mult încât a recurs la acest gest.
— Sunt un idiot... șoptesc după ceva timp, privind în gol.
— Nici eu nu puteam să o spun mai bine! exclamă Xander, făcându-și apariția. Ești un idiot pentru modul în care ai decis să abordezi problema, însă a fost necesar să faci ceva.
Deschid ochii iar privirea-mi cade asupra lui Xander ce stă rezemat de tocul ușii, fumând pasiv. Zâmbește în colțul gurii în semn de încurajare, dorindu-și să-și întărească vorbele. De câteva zile îmi tot spune că am făcut alegerea corectă, însă să fiu al naibii dacă nu simt exact opusul.
Încerc să mă mint că trebuia să o fac în acest mod, că era singurul mod, însă... dacă mă înșel? Dacă exista altă cale? Dacă...
— Unde te duci? Adam se grăbește să întrebe în momentul în care mă ridic în picioare.
Fac câțiva pași și plec capul, privindu-i apoi peste umăr pe cei doi.
— Să mă plimb.
— Plouă, șuieră Xander ironic, pufnind apoi amuzat.
— Îmi place ploaia, ridic ușor indiferent din umeri, privindu-l fix.
— De când? Acum nu mult timp nici nu suportai să auzi stropii de ploaie.
Înghit în sec și mi-aș dori să-i răspund, însă în schimb îi întorc spatele și înconjor casa, ajungând la stradă. Îmi îndrept pașii spre nicăieri, simțind nevoia să fiu singur.
Un mic zâmbet îmi apare pe chip când îmi dau seama câtă dreptate are Xander.
Acum șase luni uram ploaia din toată inima, însă acum o ador. Stropii de ploaie îmi aduceau aminte de cele mai întunecate clipe din viața mea, de frică, de furie, de moarte, însă acum îmi aduc aminte de zâmbete și ... iubire. Dacă închid ochii îmi pot imagina cu ușurință să stropii de ploaie sunt de fapt atingerile ei pline de grație și inocență. Atingeri după care tânjesc și pentru care aș da orice ca să le simt din nou. Aș da orice ca să fie din nou în brațele mele.
