- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ne privim fără rușine, lăsându-ne gândurile și imaginația să o ia razna. Zâmbește în colțul gurii în timp ce se ridică de pe canapea, ducându-se în fața dulapului de mici dimensiuni, începând să cotrobăie prin el.
Îi analizez tatuajele de pe brațe, rezemându-mi capul în palma stângă. Îmi mușc buzele, urmărindu-i cu atenție fiecare mișcare. Nu-mi vine să cred că sunt cu el, că sunt a lui, însă nu pot să nu mă gândesc la faptul că nu-mi aparține. Acum ceva timp mi-a spus că este al meu, însă nu știu ce să cred. Când vine vorba de el nu sunt sigură de nimic.
— Ok, spune, vocea sa mă face să mă încrunt. Te-ai pierdut în gânduri. Știu privirea asta. Vrei să-mi vorbești însă nu ești decisă dacă ar trebui să o faci sau nu, se grăbește să spună în timp ce îmbracă un hanorac închis la culoare, venind apoi în fața mea.
Se așază pe masa joasă din fața mea, analizându-mi chipul întrebător. Îmi trec degetele prin păr și-mi strâng buzele într-o linie dreaptă.
— Sunt a ta, dar tu ești al meu? întreb brusc, smulgându-i un zâmbet firav.
— Sunt cu tine în loc să particip la cursă, iar asta spune multe. Sunt aici cu tine, deși știu că asta te poate transforma într-o țintă. Sunt atât de nebun după tine încât sunt în stare să fac orice ca să te protejez, să te țin la distanță de orice înseamnă rău. Ești mereu prezentă în mintea mea și ți-ai făcut loc într-un colț al inimii mele. Deci, spune-mi, Aiyana, crezi că sunt al tău? își arcuiește sprâncenele întrebător.
Zâmbesc, plecând privirea câteva secunde, uimită de sinceritatea de care dă dovadă. Băiatul ăsta nu va înceta niciodată să mă surprindă. Îmi dreg glasul și mă ridic în picioare, întinzându-mă să-mi iau geaca de pe canapea. Privesc câteva secunde maieul ce zace pe podea și-mi mușc buzele cu putere. Îmi ațintesc privirea asupra lui Enzo în timp ce îmbrac geaca de piele și încerc să nu icnesc când materialul rece mi se lipește de piele. Închei geaca sub privirea atentă a brunetului care mă privește cu subînțeles. Se ridică în picioare când vin în fața lui și-mi cuprinde chipul în palme.
— Cred că ești răul care-mi face bine, șoptesc, pironindu-mi privirea într-a sa, moment în care zâmbește.
— În weekend o să fiu plecat din oraș. Vreau să vii cu mine, murmură, aplecându-se să mă sărute delicat pe gât.
— Știi prea bine că nu pot. În ultima perioadă mama se alertează dacă nu răspund la telefon în cinci minute. Nu o să mă lase să plec din oraș nici într-o mie de ani, oftez grav, strâmbând din nas.
— Mă place, deci cred că merită să-mi încerc norocul, îmi face din ochi, zâmbind în colțul gurii.
— Mhm, te place cam prea mult, și n-am habar de ce, chicotesc, dând negativ din cap.
