- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Încerc să ucid chicotele ce-mi părăsesc buzele în timp ce-i privesc pe băieți cum aruncă cu bulgări unul în altul, transformând un joc inocent într-un război adevărat.
Rânjetul îmi dispare de pe chip când sunt lovită din plin cu un bulgăre de zăpadă ce se sparge în mii de bucățele când îmi atinge coapsa dreaptă.
— Au! Ce naiba e cu tine? Suntem în aceeași echipă! exclam enervată, privindu-l urât pe Enzo, care tocmai m-a lovit.
— În dragoste și-n război e permis orice, indiferent de echipa în care ești! exclamă râzând, aplecându-se pentru a forma un alt bulgăre.
Profit de ocazie și arunc bulgărele pe care l-am format deja și exclam încântată când îl lovesc din plin în abdomen. Ridică capul brusc și-și arcuiește sprâncenele, provocându-mă parcă să mai arunc un bulgăre în direcția lui, însă nu apuc să o fac, căci sunt lovită de un alt bulgăre, de această dată venind din partea Oliviei ce mă privește ca și cum ar fi cea mai nevinovată ființă din univers.
Intenționez să formez alt bulgăre și să-mi iau revanșa, însă mă opresc când atenția-mi este captată de soarele de sânge ce se strecoară printre brazii impunători. Un zâmbet firav îmi înflorește pe chip în timp ce-mi îndrept pașii spre cărarea ce duce până-n inima pădurii.
Am ajuns acum mai bine de o oră la cabană, iar după ce ne-am despachetat lucrurile și le-am aranjat cât de cât am decis să ieșim afară și să ne bucurăm de zăpadă preț de câteva zeci de minute, astfel am ajuns să transformăm o simplă bătălie cu bulgări într-un adevărat război ce s-a soldat cu victime, prima victimă fiind Adam, care a refuzat să mai joace după a doua rundă, însă colegul său de echipă, Jack, l-a târât la propriu după el și l-a forțat să joace în continuare, ceea ce e de admirat dacă e să facem comparație între echipe.
N-am nici cea mai mică idee cum am ajuns în aceeași echipă cu Enzo, însă e cert faptul că nu înțelege pe deplin regulile jocului din moment ce m-a luat în vizior de mai bine de trei ori, proiectând bulgări nemiloși în direcția mea.
Inima mi se oprește în loc, iar un țipăt scurt îmi îmi părăsește buzele când cineva mă prinde de mână, trăgându-mă în spate într-o fracțiune de secundă și n-am timp să analizez ceea ce se întâmplă, căci mă trezesc lipită de trunchiul unui brad gros, a cărui scoarță mi-ar răni cu siguranță pielea dacă nu ar fi scumpa mea geacă de iarnă care este incredibil de groasă.
Întredeschid buzele, dorindu-mi să-i spun ceva de dulce când privirile ni se intersectează iar pe chip îi apare un zâmbet de milioane, însă nu apuc să rostesc nici măcar un cuvânt, căci buzele sale le presează pe ale mele în următoarea secundă, furându-mi și ultima fărâmă de aer.
