- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Uneori îmi doresc să opresc pur și simplu timpul în loc, să trăiesc într-o lume fără obligații, fără îndatoriri, fără reguli. Să trăiesc pur și simplu. Să fiu liberă ca pasărea cerului, să-mi trăiesc viața după bunul plac. Poate că într-o zi totul se va transforma în realitate, într-un basm cu final fericit. Dar acum sunt prinsă într-o lume nebună, ancorată puternic în realitate.
Cele cinci zile petrecute în paradis s-au sfârșit, lăsându-mi sufletul pustiit. Îmi e dor să mă trezesc dimineața în brațele lui Enzo, să-l privesc fără rușine la infinit. Să zâmbesc din tot sufletul, să râd cu poftă la glumele indecente pe care le făcea Nieve de câte ori avea ocazia.
Acum acele clipe au devenit amintiri. Viața își urmează cursul, iar realitatea își face simțită prezența. Cu o zi în urmă îmi împachetam lucrurile cu zâmbetul pe buze, sub privirile lui Enzo, iar acum privesc mâhnită cum frunzele de foc ale copacilor se închină în fața lor, așezându-se pe asfaltul rece.
Strâng dosarul negru la piept când un vântișor rece adie, smulgându-mi un oftat puternic. Da, iubesc toamna, dar urăsc frigul, deși aici este mai cald decât în România în această perioadă, mă îngrozește gândul că în curând vor începe ploile din timpul iernii, pe care le disprețuiesc enorm. În Spania iarna plouă din cauza climei, nu ninge, iar asta e trist.
— Mereu ești atât de gânditoare? un chicot îmi atrage atenția.
Întorc capul într-o parte, și nu mică-mi este mirarea când dau cu ochii de Criss ce se apropie de mine cu un zâmbet de milioane întipărit pe chip. Îi analizez chipul uimită când se oprește la un pas de mine și nu pot să nu mă gândesc la faptul că este la fel de arătos ca și fratele său mai mic.
Se încruntă câteva secunde, privindu-mă întrebător, iar eu îmi dau seama că mă uit ca o ciudată la el, fără să spun nimic.
— Doar în zilele în care mi-aș dori să fiu oriunde, numai aici nu, îmi dreg glasul, făcând un semn spre liceu, iar el zâmbește.
— Wow, sunt surprins să aflu că nu-ți place școala, mijește ochii, privindu-mă cu curiozitate. Ciocolată caldă? își arcuiește sprâncenele întrebător, întinzând paharul de carton pe care-l ține în mâna stângă. Nu accept un refuz. Știu că e preferata ta, mi-a spus Aria.
Îmi îndrept buzele într-o linie dreaptă, cercetându-i curioasă chipul. Ce caută aici? De ce vorbește cu mine? De ce-mi oferă ciocolată caldă? De ce mă privește ca și cum aș fi un puzzle pe care încearcă să-l deslușească? De ce e atât de prietenos? Poate că nu știu multe despre el, însă știu că ceea ce-mi arată acum este pură actorie. E fals.
Plec privirea asupra ciocolatei calde câteva secunde, după care mă încrunt și zâmbesc, spre surprinderea lui.
— De ce ești aici? întreb direct, intuind că nu are de gând să joace teatru până la sfârșit.
