- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Îmi fac curaj să deschid ochii de abia în momentul în care mașina încetinește treptat. Tremur din fiecare încheietură, iar motivul nu este întâmplarea de mai devreme, ci viteza cu care a condus Enzo. Deși am închis ochii, știu că a încălcat orice regulă de circulație și că a apăsat accelerația până la podea, profitând la maxim de caii pe care-i are mașina sa.
Mă chinui să mă calmez, privind pădurea în care intrăm. Tresar când Enzo-și pune mâna peste a mea, iar el observă asta. Îți mușcă buzele cu putere și oftează grav când privirile ni se intersectează și-și dă seama că am privirea sticloasă.
Mi-aș dori să nu-l mai privesc, să nu-i ofer ocazia să-mi citească în suflet, dar nu-mi pot muta privirea de la el, pur și simplu nu pot. Oprește mașina și-mi aruncă o ultimă privire, după care se dă jos. Îl urmăresc cu privirea și rămân șocată când realizez că se îndreaptă spre o cabană ce se află în mijlocul pădurii. Mă dau jos din mașină, pășind ușor nesigură.
Enzo intră în cabană și lasă ușa deschisă, iar eu îl urmez, închizând ușa în urma mea. Privesc încăperea în care intru, oprindu-mă pentru câteva secunde în loc. Zgomotul produs de niște pahare îmi captează atenția, iar eu îl urmăresc. Ajung într-o încăpere ce pare a fi sufrageria, iar ceea ce văd mă dărâmă efectiv. Enzo-și toarnă whiskey în două pahare și nici n-am timp de reacție când dă peste cap unul dintre pahare. Îl apucă pe cel de-al doilea, ațintindu-și brusc privirea asupra mea.
Îmi țin suflul când se oprește în fața mea, întinzându-mi paharul. Privesc paharul și-mi dau seama că tremură incredibil de tare. Pălesc și înghit în sec, luându-i paharul din mână. Îl dau peste cap și-i întind din nou paharul, pe care-l pune lângă paharul său gol. Dă să-și mai toarne încă un pahar, dar se oprește, aruncând cu putere paharul în aer. Tresar când acesta se face țăndări, izbindu-se de perete, iar Enzo-și cuprinde capul în mâini, părând exasperat.
Rămân nemișcată preț de câteva minute bune, poate chiar câteva zeci de minute în care-l privesc fără să scot vreun cuvânt.
— A fost un test. Nenorocitul ăla a vrut să te testeze, deși i-am spus al naibii de clar că rezolv eu! șoptește după ceva timp, atrăgându-mi atenția.
— Poftim? întreb nedumerită, căutându-i privirea.
— Criss. E de părere că știi prea multe și că mă vei trăda în momentul în care o să te rănesc, în momentul în care va interveni cineva între noi, se grăbește să-mi explice, venind în fața mea.
— Nu există noi, Enzo. Și chiar dacă ar fi existat, Marco nu ar fi intervenit niciodată între noi. Ce a fost în capul tău? Cum ai putut să-l ameninți cu moartea? mă răstesc la el, simțind cum focul ce ardea mocnit în mine ia proporții.
