- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Enzo
Îmi frământ buzele în timp ce privirea-mi cade asupra sa pentru a mia oară în această seară și aș da orice ca să știu la ce se gândește acum. Aș da orice ca să aflu motivul pentru care chipul i-a fost pătat neîncetat de lacrimi.
Mă simt mic, neînsemnat și lipsit de putere în fața durerii pe care i-o citesc în privire. Nu mi-a adresat niciun cuvânt în ultima oră, de când conduc neîncetat, însă nu a fost nevoie, căci suspinele sale fac cât o mie de cuvinte, cuvinte care-mi frâng inima în mii de bucățele.
N-am nici cea mai mică idee ce a rănit-o atât de tare sau despre ce înțelegere vobea, însă cu o oră în urmă gândul meu era doar să ajung la ea. După ce s-a ridicat brusc de la masă a apărut o avalanșă de întrebări și reacții care au rămas fără răspuns, iar în momentul în care l-am rugat pe Adam să aibă grijă de prietenii Aiyanei, întrebările au luat o amploare și mai mare.
Îmi mut privirea de la fata mea cu ochi albaștri și scanez peisajul, realizând că am ajuns într-o fundătură. Suntem înconjurați de copaci și zăpadă, fără vreo urmă de civilizație, iar pentru câteva secunde am puternica senzația că facem parte dintr-un film horror.
Preț de câteva clipe am intenția să întorc mașina și să continui să conduc, dorindu-mi să-i ofer în continuare Aiyanei liniștea de care ea are atâta nevoie, liniștea care pe mine mă omoară, însă nu o fac, nu pot să o mai fac. Nu pot să o mai privesc neputincios în tăcere fără să am habar de ce suferă. Nu pot să fiu martor la suferința ei mută, nu vreau...
Oftez și-mi iau inima în dinți, întorcându-mă cu fața la ea. Întind mâna și-i cuprind chipul între degete, forțând-o să mă privească și inima mi se strânge când privirea-mi cade asupra urmelor lăsate de lacrimile sărate.
— Iubito... murmur în timp ce-i mângâi chipul, înghițind în sec când își pironește privirea asupra buzelor mele.
Rămân fără aer când se apleacă în față și-și contopește buzele cu ale mele, sărutându-mă gingaș și lent în timp ce-și poziționează ambele mâini pe umerii mei și se ridică din scaun, așezându-se în brațele mele. Înjur în barbă când ne desprindem din sărut pentru a-mi da scaunul pe spate iar pe chip îmi înflorește un zâmbet firav când privirea mi se intersectează cu a Aiyanei.
Îmi analizează chipul cu atenție în timp ce degetele sale mi se plimbă pe piele, trasând linii imaginare ce-mi fac pielea să ardă sub atingerea sa.
— Te iubesc... șoptește brusc, moment în care inima mi se oprește în loc.
Un val de căldură îmi cuprinde întreg corpul și timpul parcă se oprește în loc. În acest moment există doar ea, contează doar ea. Ea este motivul pentru fiecare fărâmă de aer ce-mi atinge plămânii, pentru fiecare bătaie a inimii, pentru fiecare rază a soarelui care-mi mângâie chipul. Ea, doar ea...
