- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Plec capul, mușcându-mi buzele cu putere. Totul este în ceață și îmi este extrem de greu să mă concentrez asupra unui singur lucru. Gândurile se aleargă prin mintea mea, devenind din ce în ce mai zgomotoase. În minte îmi apare neîncetat imaginea cu Sofia strângându-și rochia de pe jos și cearșafurile mototolite. Închid ochii și o lacrimă stingheră mi se prelinge pe chip.
Am încercat să-mi înec amarul în alcool și să pun pauză pentru câteva secunde, să scap de imaginea chipului său, dar a fost imposibil. Mi-a fost imposibil să uit de el când se afla la câțiva metri de mine și-mi urmărea fiecare gest cu atenție. Au trecut minute bune, poate zeci de minute de când privirile ni s-au intersectat pentru ultima dată în această seară, iar amețeala ce a pus stăpânire pe mine la un moment dat m-a abandonat. Acum gândesc limpede, mai limpede decât mi-aș dori, totuși, sentimentele îmi sunt amorțite.
Doare. Doare să știu că mă urăște atât de tare încât a dus-o în camera mea. Îmi ridic întorc ușor privirea asupra camerei în care acum ceva timp locuia Enzo, iar amintirile mă năpădesc. Ascunsă în întuneric, pe treptele casei mă gândesc la momentele în care inimile noastre au bătut în sincron, momentele în care ne-am dezbrăcat de sentimente și am uitat de regrete.
— Pot să te întreb ceva? vocea șoptită a Ariei îmi atrage atenția.
— Desigur, zâmbesc firav, privind-o.
— Ai plecat din cauza lui? întreabă brusc, iar zâmbetul îmi dispare de pe chip.
— Nu... îmi strâng buzele într-o linie dreaptă, mișcându-mi capul în semn de negație.
— Ok. Pot să te rog ceva? mă privește întrebătoare, iar eu încuviințez. Promite-mi că nu o să rupi legătura cu mine din cauza lui. Deși îmi e greu să recunosc, m-am atașat de tine și te consider o prietenă adevărată. Îmi aduci aminte de momentele în care eram cu adevărat fericită și-mi pui un zâmbet sincer pe chip. Promite-mi că nu mă vei lăsa singură.
Inima mi se rupe când întâlnesc privirea tulbure a Ariei. Sinceritatea sa mă lovește din plin și mă lasă fără cuvinte. Încuviințez frenetic din cap și-mi deschid brațele, cuprinzând-o.
— Promit solemn! șoptesc, smulgându-i un chicot.
— Bine. Atunci te rog să nu te superi pe mine, spune șoptit în timp ce se desprinde din îmbrățișare.
O privesc nedumerită când se ridică brusc în picioare și-și ațintește privirea asupra intrării în casă. Îi urmăresc privirea și înghit în sec când îmi dau seama că în întuneric se ascunde un chip cunoscut, ce înaintează ușor înspre noi.
Îmi mușc buzele și-mi mut privirea în gol, îmbrățișându-mă. Se așază în stânga mea și-i simt privirea ațintită asupra mea.
— Mă urăști? nu pot simți nicio emoție în glasul său răgușit.
