- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Îmi frământ buzele cu putere în timp ce privesc în gol, încercând să-mi eliberez mintea și să ucid fiecare gând legat de Enzo, însă-mi este aproape imposibil. Nu pot să mă gândesc decât la zâmbetul pe care mi l-a aruncat în această dimineață.
Suntem de mai bine de șase ore pe drum, iar în aceste șase ore Enzo a fost singura persoană din mintea mea. Faptul că mergem în Sierra Nevada nu mă ajută absolut deloc să nimicesc gândurile neortodoxe pe care le am cu privire la Enzo. Ultima dată când am fost în Granada a fost prima dată când i-am aparținut în întregime, trup și suflet.
Aud pe fundal glasul Oliviei și al lui Sebastian și din când în când glasul lui Dima, care aprobă sau dezaprobă discuția celor doi când i se cere. La început au dorit să mă includă în conversațiile lor, ba chiar au insistat, dar au renunțat când le-am spus în repetate rânduri că nu sunt interesată să discut despre fotbal. Interesant sau nu, acest lucru i-a șocat mai tare decât vestea că vom pleca într-o excursie care nu e fost plănuită în prealabil.
Revin în câteva secunde cu picioarele pe pământ când îmi dau seama că mașina în care mă aflu încetinește. Mă încrunt când mașina din fața noastră, care-i aparține lui Enzo trage pe dreapta.
— Ce se întâmplă? întreb brusc, ațintindu-mi privirea asupra lui Dima, care trage la rândul lui mașina pe dreapta.
— Schimbare de planuri, mă lămurește Dima în timp ce oprește mașina.
Mă încrunt confuză, neînțelegând la ce se referă.
Îmi umezesc buzele când privirea-mi cade asupra lui Enzo care tocmai coboară din mașina sa, urmat de Adam, care se grăbește să ocupe locul șoferului.
Pentru câteva clipe mă blochez cu privirea asupra lui Enzo care se reazemă de portbagajul mașinii sale în timp ce-și scoate pachetul de țigări. Înghit în sec când privirea-mi coboară pe corpul său sculptat.
— Pauză de țigară? întreb din nou, fixându-mi privirea asupra fratelui meu.
— Mhm, vrei și tu? se grăbește Dima să-mi răspundă ironic. M-am plictisit să conduc, așa că mă duc să dorm, mă lămurește rapid, ridicând nepăsător din umeri.
— Și atunci cine conduce dacă tu dormi? intervine Olivia, privindu-l contrariată.
Dima zâmbește în colțul gurii, însă nu-i oferă niciun răspuns, lucru care-mi înfurie prietena, ce înjură în barbă când Dima iese din mașină și se îndreaptă spre Enzo, care-i oferă o țigară în timp ce se îndreaptă de spate, depărtându-se puțin de mașina lui.
— Glumește, nu-i așa? în glasul lui Sebastian pot depista cu ușurință o fărâmă de surprindere și neîncredere.
Îmi mușc buzele în semn de negație în timp ce privesc drept înainte, înghițind în sec când Dima se întoarce pe călcâi și mă salută în stil milităresc după care intră pe bancheta din spate a mașinii lui Enzo.
