- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
*****
Valurile oceanului se izbesc puternic de țărm, dând viață unui cântec fermecător. Lumina lunii își face loc cu iscusință printre valurile furioase, luminându-i adâncurile întunecate. Un vântișor cald adie, răspândind șoaptele copacilor în văzduh.
Pășesc pe nisipul umed, simțind atingerea fină a pietricelelor. Rochia albă îmi mângâie gleznele, ferindu-se de atingerea nisipului ars de soare. Mă apropii curioasă de fata cu privirea ațintită asupra oceanului. Părul de abanos îi cade ondulat pe umeri, oprindu-se deasupra fundei roșii ce-i îmbrățișează talia. Rochia sa crem atinge delicat valurile învolburate.
Își întoarce ușor capul, simțindu-mi prezența și-mi zâmbește când mă opresc în dreptul ei. Se întoarce cu fața la mine, analizându-mi chipul curioasă cu ochii săi mari de tăciune. Îi zâmbesc, uimită de frumusețea rară și bunătatea pe care o emană. Privirea sa limpede mi se pare extrem de familiară. Îmi observă privirea îngrijorată, zâmbindu-mi înțelegătoare.
— Îmi pare bine să te văd din nou. Înseamnă că ești din nou cu el. A trecut ceva timp, dar mă bucur că destinele voastre s-au intersectat iar, zâmbește în timp ce mă apropii de ea.
— Se pare că nu pot să stau departe prea mult timp de el, plec capul rușinată în timp ce mă apropii de ea.
Privirea-mi cade asupra abdomenului său rotunjit și nu pot ascunde sau diminua uimirea ce-mi traversează chipul. Un chicot scurt sparge liniștea serii. Îi întâlnesc privirea amuzată când ridic capul.
— De aici a început totul. În ziua în care a prins viață ți s-a scris destinul, mă privește cu zâmbetul pe buze.
— Nu știam că ai avut un copil, șoptesc, privind-o mirată.
— Nu știi multe despre mine, însă vei afla. Vino. Vreau să-ți arăt ceva.
Un val rapid se izbește de picioarele mele, făcându-mă să mă dezechilibrez ușor din cauza impactului. Mira îmi aruncă o privire vinovată, iar chipul i se îmblânzește treptat, întinzând o mână spre mine.
Îmi pun mâna într-a sa și cât ai clipi ajung din nou în clădirea de cărămidă roșie în care am mai fost cândva alături de Mira și Antonio. În scurt timp apare un copil bălai. Înghit în sec, fiind martoră pentru a doua oară la înfrângerea Mirei. Privirea mi se încețoșează și plec capul, pregătită să părăsesc visul care a ajung la final, dar scena continuă.
O privesc de sus pe Mira cum fuge pe câmpie, ajungând în cele din urmă la umbra unui castel. Servitorii se feresc din calea ei în timp ce urcă treptele castelului impunător și dă buzna în sala tronului. Se oprește pentru câteva clipe sub privirea rece a bărbatului ce stă așezat pe tron și care face un semn subtil din cap, permițându-i să se apropie. Lacrimile ce-i pătează chipul de porțelan nu par să-i îmblânzească expresia bărbatului.
