- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Îmi ridic geanta de jos, începând să râd când îmi ațintesc din nou privirea asupra lui Caesar și a lui Raul, care se maimuțăresc pe terenul de fotbal ca să atragă atenția fetelor din celelalte clase. Îmi potolesc cu greu zâmbetul ce se mărește treptat.
— Oh, Doamne, se comportă ca niște copii! Haideți să plecăm! Trebuia să fiu acasă acum jumătate de oră! Mama o să-mi țină cu siguranță o morală de zece ore! exclamă Sierra, ridicându-se de pe bancă.
— Măcar eu am anunțat-o pe mama că vin mai târziu. Bănuiesc că sunt norocoasă, chicotesc, ridicând ușor nevinovată din umeri.
— Chiar ești a naibii de norocoasă! o voce groasă îmi atrage atenția, determinându-mă să mă întorc pe călcâi.
Zâmbesc senin în timp ce-l privesc pe Marco care se apropie de noi. Mă încrunt imperceptibil când se oprește fix în fața mea și mă străfulgerează cu privirea.
— Hei! Pe unde ai umblat? Ai plecat acum o oră jumătate și ți-ai lăsat toate lucrurile în clasă! Aloo! Ai de gând să mă bagi și pe mine în seamă? îl mustră Sierra, deranjează de comportamentul său.
Marco nu schițează niciun gest, ci continuă să mă privească în continuare fix. Întredeschid buzele, iar zâmbetul îmi dispare de pe chip. Îmi arcuiesc sprâncenele întrebătoare, având senzația puternică că ceva nu e ok.
— Ești bine? întreb precaută, ușor speriată de modul în care mă privește.
— Mhm, însă tu nu ești bine. Nu ești bine deloc! În ce te-ai băgat Aiyana?! Cu ce fel de oameni te-ai încurcat? șoptește, vizibil agitat.
Deschid gura să spun ceva, dar o închid la loc, întorcându-mi privirea asupra Sierrei care este la fel de confuză ca și mine. Îmi umezesc buzele și încerc să-mi dau seama la ce se referă Marco, dar îmi este imposibil.
— El e motivul pentru care nu ești pregătită pentru o relație, nu? Ești cu gândul la el. Nu ați fost niciodată doar prieteni, doar ați pretins asta.
— Marco, nu știu despre ce vorbești... dau să spun, dar mă întrerupe.
— Oamenii lui ne-au văzut la restaurant. Mi-a pus pistolul la tâmplă și a fost pregătit să apese doar pentru simplu fapt că te-am ținut de mână, pentru simplul fapt că am intrat în casa ta. Niciodată nu am mințit cum am făcut-o astăzi. Dacă nu luam cursuri de actorie și nu eram capabil să-l mint atât de bine și să-l conving că nu simt nimic pentru tine, acum nu aș mai fi fost în fața ta, se grăbește Marco să spună, de-a dreptul disperat.
Clipesc des, mușcându-mi buzele cu putere ca să mă asigur că Marco e real, că nu-mi imaginez ceea ce spune. Pălesc când îmi dau seama ce se petrece și clipesc rar, trăgând puternic aer în piept.
