Războiul inimilor frânte

⚜ Vreau să-ți fiu trecut, prezent și viitor ⚜

Enzo

  Adâncesc sărutul în timp ce o trag mai aproape, umplând spațiul dintre noi. Inima mi se oprește-n loc pentru câteva clipe când mâinile-i coboară lent pe pieptul meu. Imaginația mea o ia razna când mă mușcă ușor de buza inferioară, iar suflul mi se taie pentru câteva secunde. Am senzația că am întreg Universul la picioare și că sunt invincibil.

   Mi-aș dori să spun că ceea ce simt acum se datorează alcoolului pe care l-am consumat acum câteva minute, însă știu că nu e adevărat.

   Ea mă face să mă simt așa. Puternic și vulnerabil în același timp și la naiba, îmi place la nebunie!

   Sângele începe să-mi fiarbă în vene în timp ce-mi cobor mâinile pe corpul ei, bucurându-mă de fiecare secundă. O salt în sus, iar ea zâmbește, încolăcindu-și picioarele în jurul meu. Îmi mut mâinile de pe coapsele ei și înghit în sec în timp ce-i frământ corpul. Suspinul care-i scapă printre buzele deschise mă topește, alimentându-mi gândurile nu prea ortodoxe.

   Rămân fără suflu când se desprinde din sărut, privindu-mă terifiată.

  — Enzo... îmi șoptește numele cu jumătate de glas, ațintindu-și privirea asupra mâinii mele stângi.

   Îmi mușc buzele și zâmbesc firav în timp ce-mi mișc capul în semn de negație, dorindu-mi să o liniștesc.

   — Sunt bine, iubito. Mereu o să fiu bine cu tine... mă aplec în față, dorindu-mi să-i prind din nou buzele într-un sărut pătimaș, însă se ferește.

   — Așază-te pe canapea, te rog, mă privește cu ochi mari, iar eu înghit în sec.

   — Nu vreau să-ți dau drumul! exclam, mișcându-mi capul în semn de negație.

   — Nu ți-am zis să-mi dai drumul. Așază-te pe canapea, Enzo! mă străfulgerează cu privirea, iar un zâmbet mic îmi apare pe chip.

   Îmi mușc buzele în timp ce fac câțiva pași cu spatele. Îmi ridic mâinile pe spatele ei pentru a o susține în timp ce mă așez pe canapea. Face ochii mari când mă așez comod și o determin să-și depărteze picioarele, așezându-se la perfecție în poala mea. Pentru câteva clipe am senzația că se va ridica rușinată, dar mă ia prin surprindere când își dă ochii peste cap și mă împinge pe spate. Mă lipesc de spătarul canapelei, iar ea se ridică un pic, aplecându-se deasupra mea pentru a-mi atinge buzele.

   Îmi poziționez din nou mâinile pe coapsele sale, urcând ușor. Își drege glasul în semn de avertisment când îmi apăs degetele în pielea sa, dorindu-mi să o aduc mai aproape. Mă ia din nou prin surprindere când își apasă buzele pe gâtul meu, determinându-mă să-mi las capul pe spate și să închid ochii.

   — Aiyana... șoptesc, dându-i de înțeles că nu e o idee bună să continue, deși îmi doresc al naibii de tare să nu se oprească.

   — Mi-a fost dor de tine. Nu am trasat limitele pentru seara asta și nici n-am de gând să le trasez prea curând, îmi șoptește la ureche, iar un zâmbet îmi apare pe chip când se dă ușor în spate, permițându-mi să-i privesc chipul.

   — Cine ești? întreb de-a dreptul fascinat.

   — Fata care s-a pierdut prin mintea ta, fata în al cărui suflet se află un singur băiat, pe care l-a visat ani la rând.

   Zâmbetul îmi dispare de pe chip când privirile ni se intersectează, și un fior ciudat îmi străbate șira spinării, făcându-mă să înghit în sec. Mă pierd în privirea sa senină, iar orice gând neortodox îmi dispare din minte. Îmi înconjor brațele în jurul ei și o aduc la pieptul meu, sărutând-o pe frunte în timp ce o mângâi pe spate.