- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Știi, am putea să ne schimbăm numele și înfățișarea și să rămânem aici pentru totdeauna, departe de toată nebunia, mă prefac gânditoare, ațintindu-mi privirea asupra brunetului.
— Atât de mult iubești locul ăsta? Enzo-mi zâmbește, arcuindu-și sprâncenele întrebător.
— Atât de mult iubesc liniștea... șoptesc, privind în jurul meu.
Poteca pe care coborâm este acoperită cu mii de frunze aurii și ruginite, iar pe alocuri verzi. Razele palide ale soarelui ne ating timide chipurile, punând steluțe aurii în privirile noastre. Îmi strâng mai bine cardiganul pe lângă corp, privindu-l din când în când pe Enzo, care se bucură la fel de mult ca și mine de această ieșire.
Mi-am dorit mereu să vizitez Palatul Alhambra, și totuși, aflându-mă în Granada, am simțit nevoia să părăsesc palatul și să fug în inima naturii. Aici totul e atât de pur și de frumos încât inima-mi tresare. Priveliștea din fața ochilor mei este de-a dreptul splendidă și-mi sporește credința în minuni. E o minune că natura e un tablou fără pictor în aparență. Fiecare floare, fiecare frunză, fiecare firicel de iarbă are menirea lui. Toate sunt piese ce alcătuiesc un puzzle imens. Aranjate perfect întruchipează perfecțiunea. O perfecțiune imperfectă pe care o ador.
— Ce se aude? mă încrunt când ajungem la sfârșitul potecii, iar un sunet necunoscut îmi atrage atenția.
Enzo-și pironește privirea într-a mea în timp ce pe chip îi apare un zâmbet minunat, ce mă bagă-n ceață total. Mă apucă de mână și-mi face semn să-l urmez.
— O să iubești în totalitate orașul ăsta, chicotește în timp ce sunetul devine din ce în ce mai puternic.
Un zâmbet tâmp îmi apare pe chip când intrăm pe o stradă și privirea-mi cade asupra zecilor de oameni ce dansează voioși în mijlocul străzii în timp ce fanfara cântă cu voioșie. Până și proprietarii tarabelor cu suveniruri dansează pe ritmurile melodiei, oferindu-le o demonstrație de milioane turiștilor.
Ne strecurăm pe lângă clădiri și ajungem aproape de grupul ce dansează flamenco, și nu pot să nu suspin la fiecare mișcare pe care doamnele și domnii o execută perfect.
Un domn în vârstă ce se află în fața mea se oprește brusc și-mi întinde mâna, iar eu mă crispez, pregătită să refuz, însă Enzo-și răsfiră degetele pe spatele meu, împingându-mă ușor în față. Îi arunc o privire scurtă lui Enzo înainte să mă alătur domnului și înghit în sec în timp ce-mi arată câteva mișcări pe care le imit.
O doamnă îmi pune în grabă un șal pe umeri și-i înfășoară capetele în jurul taliei mele, fixându-l, iar eu îi zâmbesc în semn de apreciere. Mă mișc cu precauție și stângăcie, având senzația că nu pot să țin pasul cu ritmul melodiei. După câteva minute, schimbăm partenerii, iar eu ajung în dreptul unei doamne cu privirea de smoală, ce-mi răscolește sufletul.
