- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Îmi mușc buzele cu putere în timp ce privesc ecranul luminat al telefonului. Oftez grav și-mi trec degetele prin păr, înjurând în barbă. Privesc o pagină albă de zeci de minute în care gândurile nu au încetat nici măcar o secundă să mi se alerge prin minte. Am mii de gânduri și totuși, prea puține cuvinte.
Am sperat că scriind o să fiu absorbită într-un alt Univers în care Enzo nu e la doar câțiva centimetri de mine, într-un Univers în care plutesc printre stele, nefiind captivă într-o cutie de metal ce merge a naibii de încet. Însă îmi este imposibil să mă pierd în altă lume când simt din două în două secunde privirea brunetului ațintită asupra mea.
— Am putea să oprim pentru cinci minute? O pauză de cafea? întreb pe un ton jos când zăresc o benzinărie la câțiva metri în față.
În următoarea secundă simt cum mașina încetinește, moment în care mă încrunt. Ăsta a fost un ,, da" ?
Îmi întorc capul ușor și-i arunc o privire fugară lui Enzo, ațintindu-mi apoi privirea asupra mamei. Un zâmbet involuntar îmi înflorește pe chip în timp ce poposesc cu privirea asupra mamei. Are capul rezemat de portieră și un zâmbet mic întipărit pe chip. Pieptul i se ridică și coboară cu fiecare fărâmă de aer pe care o absoarbe. O privesc secunde lungi, și nu pot să nu mă minunez de frumusețea ei! E o femeie extraordinar de frumoasă. Mereu a fost.
Mă ridic ușor în scaun în momentul în care mașina se oprește și-mi strecor trunchiul printre cele două scaune, întinzându-mă să iau hârtiile pe care mama încă le ține în mâini. Le așez ușor lângă ea, după care dau să mă retrag, moment în care simt mâinile lui Enzo în jurul taliei mele, iar suflul mi se taie.
— Ai grijă, șoptește aproape de urechea mea în timp ce mă susține.
Îmi mușc buza inferioară, după care-mi întorc privrea asupra sa, fără a mă mișca. Îl privesc câteva secunde peste umăr, pierzându-mă în privirea sa.
Îmi feresc privirea și revin în locul meu, grăbindu-mă apoi să ies afară. Închid portiera cu grijă, iar apoi îmi îndrept pașii spre intrarea în benzinărie, fără a-l aștepta pe Enzo. Îi zâmbesc tipei din spatele tejghelei când trec pe lângă ea, ducându-mă țintă în fața frigiderului cu răcoritoare.
Iau o doză de suc la întâmplare, iar apoi mă întorc pe călcâi, analizând raftul cu dulciuri. Mă încrunt când dau cu ochii de Enzo ce mă privește privește fix, și dacă nu l-aș cunoaște, aș crede că este vreun sociopat, însă-i cunosc privirea prea bine. Are o întrebare...
— Ce?! exclam ușor enervată, schițând un zâmbet fals.
— De când știai? se grăbește să întrebe, iar eu îmi dau ochii peste cap, întorcându-i spatele.
— Despre ce anume? Despre faptul că te întorci în Anglia? Despre logodnica ta? Despre faptul că pentru tine sunt un nimic? îi arunc întrebările în față, iar el se blochează.
