- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Palatul Alhambra, unul dintre cele mai frumoase și impunătoare monumente din întreaga lume, a cărui pereți au fost martori la o iubire imposibilă, la făurirea unei țări indestructibile. Un edificiu care a supraviețuit 782 de ani datorită măiestriei sale, în ciuda nenumăratelor încercări ale Bisericii, care a dorit să șteargă orice urmă a maurilor și a islamismului ce au dominat Spania timp de șapte secole. O adevărată lecție de viață reprezentată în totalitate, până la cel mai mic detaliu.
Zâmbesc tâmp, apropiindu-mă de una dintre coloane, și-mi trec gentil degetele peste modelele complicate, de o frumusețe rară. Fac câțiva pași, intrând pe un coridor și-mi înclin ușor capul pe spate, privind uimită bolta impunătoare.
— În această seară, întreg palatul Vă este la dispoziție, Majestate! glasul blând al lui Enzo mă aduce rapid cu picioarele pe pământ.
— Vrei să spui că o să stăm aici?! îl privesc de-a dreptul șocată.
— Dap. Ești liberă să-i descoperi fiecare colțișor, fiecare secret în tihnă. Dar acum, avem alte planuri, îmi zâmbește, privindu-mă pe sub gene.
— Alte planuri? îmi arcuiesc sprâncenele întrebătoare, iar zâmbetul îmi pălește treptat de pe chip.
Înghit în sec când privirile ni se intersectează, iar gândurile mi-o iau razna când își împletește degetele cu ale mele. Enzo mă trage mai aproape în timp ce intrăm în clădire, iar eu nu pot să nu mă minunez de frumusețea care mă înconjoară.
— Suntem așteptați la o petrecere.
— Petrecere? exclam uimită, întorcându-mă cu fața la el.
— Mhm, e organizată de un prieten vechi, care cu siguranță nu va fi prea mulțumit de faptul că am întârziat, brunetul chicotește în timp ce ne oprim în fața unei uși de mahon.
— Am venit până-n Granada ca să mergem la o petrecere? mă încrunt nedumerită, rămânând în prag câteva clipe.
Enzo se întoarce cu fața la mine și face câțiva pași cu spatele în timp ce mă trage după el în încăpere.
— Acesta e unul dintre motivele pentru care am venit aici, dar nu e singurul. Nu-mi place că trebuie să ne ascundem relația de prietenii noștri și că nu pot să te sărut și să te țin în brațe când suntem în public. Vreau ca pentru două zile să-i dăm naibii pe toți și să fim doar noi doi, oftează, fixându-și privirea într-a mea.
Zâmbesc în colțul gurii și-i mângâi maxilarul, încuviințând ușor din cap. Se apleacă ușor în față și mă sărută fugar pe buze, după care se îndreaptă de spate, zâmbind poznaș.
— E o petrecere cu tematică. Din moment ce nu voiam să știi unde mergem sau ce o să facem, ți-am ales eu rochia, sper că o să-ți placă, își mușcă gânditor buzele, ațintindu-și privirea asupra cutiei de pe pat. Eu... te las să te pregătești. Dacă ai nevoie de mine, mă găsești în camera alăturată.
