- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Îmi privesc chipul în geamul pe care picurii se așază cu rapiditate, atingându-mi gentil buzele ce tânjesc după căldura toropitoare pe care o emană buzele lui Enzo. Îmi e dor să-i simt atingerea, să-i aud șoaptele chiar și când e lângă mine. Are un efect năucitor asupra mea. Suspin și oftez îngândurată, fiind gata să dau piept cu realitatea.
Îmi întorc capul într-o parte și scanez încăperea temătoare, simțind un gol imens când privirea-mi cade asupra locului pe care-l ocupa Enzo acum câteva zeci de minute. Liniștea apăsătoare îmi umbrește sufletul zbuciumat. Îmi îndrept pașii fără tragere de inimă spre fotoliul pe care stă așezat bagajul meu.
Zâmbesc tâmp, privind hainele împăturite perfect. Caut în disperare ceva care să se potrivească cu vremea posomorâtă și care să-mi țină de cald, dar în zadar. Nieve a avut grijă să-mi împacheteze doar haine bune de purtat în zilele toride. Totuși îi sunt recunoscătoare pentru pijamaua din două piese pe care s-a îndurat să o pună pe lângă toate cămășile de noapte.
O bătaie ușoară în ușă îmi atrage atenția. Mă întorc pe călcâi, exact la timp ca să-i întâlnesc privirea îngândurată. Îl privesc cum se aproprie, și-mi arcuiesc întrebătoare sprâncenele, nedumerită de ceea ce exprimă chipul său.
— Au ajuns. Ești gata? întreabă, privindu-mi bagajul.
— Da... încuviințez, dregându-mi glasul.
— Ești bine? îmi cercetează chipul, încruntându-se când încuviințez. Ești rece ca gheața! exclamă, atingându-mi brațul gol.
— Se pare că nici Nieve nu a verificat vremea înainte să-mi facă bagajul, ridic din umeri, zâmbind tâmp.
— Atunci e bine că sunt aici, șoptește, cuprinzându-mă cu brațele sale mari.
Mă strânge cu putere la piept, ascunzându-și chipul în părul meu rebel. Îi simt fiecare bătaie a inimii. Căldura pe care o emană mă face să zâmbesc și să mă bucur de îmbrățișarea sa toridă.
— Să nu îndrăznești să-mi dai drumul! îngaim cu un firicel de glas, nefiind convinsă că am gândit cu voce tare.
— Nu o să-ți dau drumul nici dacă mă rogi, Aiyana, niciodată! îmi sărută umărul, făcându-mă să mă-nfior.
— Ești sigur? întreb amuzată când un apel nedorit sparge liniștea în mii de bucățele.
Oftează zgomotos, respingând apelul, și-și ațintește privirea asupra mea. Mă sărută convingător, retrăgându-se ușor. Își deblochează telefonul, făcând un selfie de toată frumusețea. Îmi înconjoară talia cu un brațul stâng în timp ce-mi ridică bagajul cu mâna dreaptă, nelăsându-mă să văd poza pe care tocmai a făcut-o. Îmi dau ochii peste cap, dar nu zic nimic.
