Obscur - I. Lagune

23. rise

Though they may surround me like lions

And crush me on all sides

I may fall, but I will rise

Not by my might, or my power, or by the strength of swords

Only through, your love, my lord

All we've lost, will be, restored

- Rise, Josh Garrels (Kye Kye's Version)

*

-          Bă, tu ești cretin, în pula mea, cum dracu' ai lăsat-o să stea pe balcon în frig toată noaptea?

-          Am și uitat-o, să mor.

-          Nu pot să cred, băi frate. Cum te suporți atât de dobitoc?

-          Nici nu mă iau în seamă.

-          Stai liniștit, că oricum nimeni nu îți gusta glumele.

-          Dar îmi guști tu pula.

-          Nici nu mă așteptam să te întorci cu bun simț de la nebuni.

-          Nu am fost la nebuni, terminato!

-          Da' ar trebui.

-          Unde dracu' ai fost?

-          Nu te interesează. Nici nu mai ai ce discuta cu mine, scârbă împuțită!

-          Aolo, da' vrei să încetezi odată? S-a dus singură și a rămas acolo toată noaptea ca proasta, mare chestie. Nu a încuiat-o nimeni. Putea să se întoarcă oricând.

Auzeam de vreo cinci minute cum se certau în sufragerie Adela și Radu și nu puteam nega ultima lui frază. După aceea se făcuse liniște și Adela probabil se încrunta le el sau se pregătea să-l ia la bătaie. Eu încă priveam blocul de vis-a-vis. Îmi era frig. Puteam să mă întorc. De ce nu am făcut-o? Acum îmi simțeam nasul înfundat și tremuram de la posibile frisoane. O răceală îmi mai lipsea. De ce am rămas aici? Știam că nu o să vină. Știam că mi-a zis să-l las să se gândească doar ca să plec, iar el să poată să se uite la meci sau filme porno. I-am fost de folos și l-am făcut să se simtă bine, apoi m-a alungat la mama naibii pentru că nu mă suportă când nu facem contact sexual și vrea doar să nu mă audă. Mă usturau ochii, îmi simțeam fața umflată. În amalgamul meu de gânduri întortochiate, probabil mă și bufnise plânsul. Nu mai țineam minte. A fost o noapte lungă pe care am simțit-o trecând rapid din pricina dilatării timpului în combinație cu viteza gândului. Nu avea niciun sens ce ziceam. Mă simțeam deranjată de un deget care îmi amorțise și pe care nu îl mai puteam simți. M-am uitat la el și l-am pipăit bine cu mâna cealaltă doar ca să mă asigur că nu a căzut de la frig. Adevărul era că sfârșitul primăverii era cu adevărat înfricoșător. Fusesem loviți de potopuri și inundații, vânturi puternice și temperaturi îngrijorător de scăzute. Cu toate astea, nici măcar clima nu putea să fie mai dereglată decât mine. Se juca puțin cu mințile noastre, dar știa ce face. Ne scotea puțin din rutină, probabil. Să încercăm să privim partea bună. Asta cine mai poate. Eu mă dau bătută. Răcisem cobză. Abia ce mi se umflaseră complet amigdalele și deja știam că mâine o să mă doară gâtul și o să mă înfig în Decasept.