Obscur - I. Lagune

12. 2000 de km

Până la lună și-napoi dintr-o alunecare,
50 de metri pe sub apă fără răsuflare
Va fi nevoie și nevoie,
Alege rute dificile
Faci orice ca să nu piardă inimile, yau

- 2000 de km, Subcarpați

*

M-a trezit o serie continuă de bătăi insistente în ușă. Am ignorat zgomotul și mi-am închis ochii la loc, deoarece îmi era prea somn ca să mă ridic. Bătăile au continuat. Cineva a încercat clanța, dar a realizat că e încuiat. S-a auzit soneria mea stridentă de câteva ori, iar atunci am tresărit și am început să tremur, căci am fost smulsă din starea mea de liniște, iar inima îmi bătea nebunește. Am privit ecranul telefonului și am constatat că la ora 04:56 nu bate oricine, iar dacă este vreo vecină, înseamnă că i-a luat foc casa sau că fuge de soțul ei care o agresează a nu știu câta oară noaptea asta. Nu aveam chef să mă confrunt cu asta acum. Dar totuși acel cineva devenea din ce în ce mai insistent și cred că începuse să îmi lovească ușa și cu picioarele. Iar acum îmi era frică. Iar atunci mi-am dat o palmă zdravănă în cap, căci mi-am amintit de Adela și că se putea să fie Adela, deoarece era 2 Mai, iar ea probabil se întorsese de la mare.

Am descuiat ușa, am deschis-o, iar atunci am împietrit la propriu: mâinile mi se încleștaseră, gâtul îmi amorțise, sângele începuse să-mi fiarbă și îmi făcu trupul să paralizeze pentru câteva secunde în care urechile începuseră să-mi țiuie de-a binelea.

Era Adela. Dar mai departe nu puteam descrie ceea ce văzusem. Și poate era un coșmar oribil și aveam să mă trezesc țipând, dar nu mă trezeam.

- Adela... Ce ai făcut? Ce s-a întâmplat? De ce ești plină de sânge?

A dat din umeri.

- Am mers pe jos până aici, singură. Și șchiopătez și mi-e frică, Ștefania. Am impresia că ei încă mă urmăresc și vor să îmi străpungă organele cu coarnele lor superbe, a zis tremurând, privind în stânga și-n dreapta.

- Cine să te urmărească? Adela, spune-mi ce dracu' ai făcut?!

- Cerbii! a țipat.

- Ce cerbi? Ești drogată?

A dat din cap afirmativ.

- Am văzut niște faruri îndreptându-se spre noi, dar eu știu că a fost o halucinație nenorocită și că de fapt am lovit unul de-al lor. Un cerb, începuse să plângă, dar nu se clintea din fața ușii. Cred că l-am lovit, Stef. Am văzut sânge pe capotă și era sângele lui, jur. L-am omorât și nu o să-mi iert asta niciodată. Stele au căzut peste noi și ne-au ars trupurile plăpânde. O Invazie de frați ce erau împărțiți în colonii sau grupuri sau cum pula mea se zice... au dat năvală și ne-au sfâșiat pe toți. Plângea rău de tot, suspina, își încleșta maxilarul și pumnii.

- Adela! am țipat, iar vocea mea s-a transformat într-un ecou care s-a auzit pe palier de trei ori. Intră în casă, calmează-te și spune-mi te rog rar și explicit ce naiba s-a întâmplat pentru că nu înțeleg nimic. Ești rănită, da? Trebuie să-mi spui ce s-a întâmplat ca eu să te duc la spital, înțelegi?

A intrat șchiopând și s-a așezat pe canapea. Am vrut să zic ceva, dar m-am oprit pentru că acum nu era momentul să-i spun să nu păteze canapeaua de sânge.

- Spune-mi, Adela. Ai făcut accident cu mașina sau ce naiba tot zici?

- Mhm, a făcut și a dat din cap. Până la lună și-n apoi dintr-o alunecare, 50 de metri pe sub apă fără răsuflare..., cânta.