Obscur - I. Lagune

25. might not

Everybody 'round me sayin' I should relax cause

I've been goin' hard 'til my eyes roll back but

All I wanna do is forget about my past and

Smoke a little weed, really nothin' too drastic

The night's too long

I took too much and I've gone too far

And I might not make it

I might not make it

This time I might not make it

- Might not, The Weeknd

*

Nici nu mai știam în ce zi suntem. Pierdusem șirul.

Mă scurgeam ca un lichid scârbos, ca o mâzgă pe faianță și simțeam răceala și jegul penetrându-mi țesuturile pielii și trezindu-mi fiori. Plângeam. Apoi râdeam. Și iar îmi reveneam, deci plângeam. Trăgeam, dându-mi ochii peste cap și scoteam suferința afară cu un oftat. Auzeam zgomote din toate părțile. Din pereți, din toaletă, de sub picioarele mele, din chiuvetă, din tavan și din mine. Ceva se zbătea înăuntrul meu și puteam auzi. Nu era un trip nasol. Repet. Nu era un trip nasol. Poate că într-o altă versiune a realității, ceea ce simțeam ar fi putut avea un sens cu mult mai ușor de înțeles - pentru mine, dar trăiam în versiunea asta clișeică și începeam să am o stare confuzant de instabilă. Tot aveam impresia că toaleta pe care mă urcasem cu picioarele începea să se zguduie cu tot cu mine. Aveam impresia că urma să cad în orice moment și aveam să fiu absorbită de curenți și purtată până-n neant cu deșeurile. De mult timp nu mai avusesem un moment așa intim cu mine. Doar eu și iarba în baia liceului. Clasic. Doar eu și gândurile mele. Ignorând bătăile în ușa pe care o blocasem cumva, cu ceva, nu mai știu, vocile stridente ale copiilor retardați din clasele primare, confesiunile jenant de intime ale colegelor mele și înjurăturile bulangiilor de-a 9-a, mă puteam concentra perfect asupra mea și a aurei mele. Îmi amintisem de perioada aia când abia începusem să trag și eram începătoare și proastă și îmi construiam singură tripurile pentru că nu știam cum să mă las purtată de val. Țin minte că era mereu ceva cu lupi sau vulpi sau pula mea, ceva sălbatic de prin pădure. Adela avea întotdeauna același trip și era mereu vorba despre cerbi. Eu, în schimb, dacă era să mă las așa controlată de efect, puteam recepta și crea involuntar orice. Crea involuntar. Iarba nu mă făcea prea deșteaptă. Obișnuiam să scriu, pe bune. Îmi mai aprindeam câte un cui și băgam la tastatură tot felul de bazaconii, toate porcăriile care îmi treceau prin minte. Mă lăsam purtată de fluxul conștiinței și dădeam drumul unei agresive avalanșe de idei, gânduri, trăiri fără să țin cont de punctuație sau ortografie. Literatura americană. Învățasem printr-a 10-a și îmi folosise în perioada aia. Trecuseă luni bune de când nu mai pusesem mâna pe tastatură ca să bat ceva chiar și fără sens în Word. Aveam un stick plin de ciorne dastea cu idei scurte și originale. Poate că într-o zi aveam să le bag pe toate într-o carte și gata. Îmi scot banii, mi-i pun de-o parte și îmi deschid o afacere sau ceva. Avusesem un plan cu Adela la începutul liceului conform căruia aveam să dăm amândouă la jurnalism. Idei tâmpite. Bani, pula. Ce au ajuns jurnaliștii să scrie pentru un colț de pâine... M-am jurat cu mâna pe inimă că nu am să scriu despre Drăgușanca oricât de rău și oricât de disperată aș ajunge. Acum, într-a 11-a, ajunsesem în punctul în care habar nu aveam dacă mai vrem să facem ceva cu viața noastră, darămite ce să facem. Asta era. O luasem razna cu prostia de Carpe Diem și tot ce ne interesa era aici, în prezent. Nu ieri, nu mâine, ci azi. Rahat, nu puteam să termin asta singură. Am stins-o și am băgat-o înapoi. Am sperat că o să știu să mi-o refac mai încolo. Nu știam cât timp trecuse sau măcar dacă mai eram în dimensiunea pe care o părăsisem conștientă. Cert era că eram puțin amețită, așa că mi-am dat cu niște apă pe față. Nu știam câte ore trecuseră, ce ore trecuseră sau în ce zi eram. Aparent, era pauză.