Obscur - I. Lagune

26. heaven knows

Oh, Lord, heaven knows

We belong way down below

Sing it

Oh, Lord, heaven knows

We belong way down below

Way down below, way down below

- Heaven knows, The Pretty Reckless

*

Nu realizez cât de mult îmi lipsesc anumite momente până sunt lucidă și știu că nu se vor mai petrece niciodată. Îmi era dor de atingerile lui, de săruturile lui, de respirația lui, de penetrările lui. Adunasem toate aceste frânturi care ar fi putut, într-o realitate fictivă, să creeze un moment de plăcere completă și închideam ochii. Erau dimineți târzii în care mă trezeam lângă Radu, el stând pe spate, iar eu pe o parte, cu un picior peste el, amândoi dezbrăcați și fericiți. Erau și nopți întregi în care eram drogați și el avea chef să mi-o tragă până nu mai am glas să urlu și până obosesc vecinii să mai bată atât în țeavă. Dar toate astea erau în mintea mea, într-un univers paralel la care mă rugam cum se roagă alții la Dumnezeu și trăiam imaginar fiecare clipă. Fie că mă atingeam, fie că stăteam cuminte, de fiecare dată plângeam pentru că eram copleșită de puterea imaginației și de cruzimea realității. El nu mă iubea, eram doar o distracție sau distragere de la monoton. Eu eram așa proastă să cred că există ceva, că ce încearcă să-mi ofere pentru un ceas este real și subiectiv, dar iubea zeița ce îi zgândărea aura și asta îl înnebunea pentru că nu putea să o aibă. Pentru că la rândul ei, ea îl seducea și deși era controlată de el ca să facă acest lucru, se aveau unul pe altul și erau împliniți. Perechea fatală. Spaima Bucureștiului. Cine naiba nu a auzit de Frații Ivanov? Ăia doi de se îmbracă în negru și sunt așa sobri și de neatins. Se plimbă adesea împreună prin Centru și se lasă priviți pentru că sunt așa identici și absoluți. Au ochelari de soare de firmă, furați, desigur, și fumează slim-uri în sictir. Par așa exclusiviști, mondeni și de înaltă clasă, dar sunt niște mizerabili lăsați de capul lor. El e dealer-ul tuturor, iar ea curva tuturor. Supremi. Ce mă deranja cel mai tare era că și-au reluat vechile obiceiuri și iar au început să umble ca doi siamezi peste tot numai ca să se afișeze și să-și lase amprenta. Iar se comportau ciudat de identic și iar se izolau de lume, să fie numai ei doi și restul figuranți. În ultimele zile, Adela începuse să mă tot evite și să mă refuse politicos atunci când o întrebam dacă vrea să ieșim pe motivul că are planuri cu Radu, doar cu Radu. Mă excludea. Mă simțeam de parcă reintrasem în universul ăla dubios, în perioada aia de dinainte să plece Radu, când Adela se îndepărtase extrem de mult de mine și era sudată de el și se comporta de parcă făcea parte din vreun cult ciudat sau vreo sectă. Mă îngrijora atunci și mă îngrijora acum. Când am văzut că iar au început, am crezut că doar evită să mai stea pe acasă cu Vlad având în vedere că au avut o conferință de familie foarte inconfortabilă în cadrul căreia Radu a aflat pentru prima oară că mamaie Irina a murit și că taică-său avea să stea o vreme prin zonă și să nu le mai lase frâu liber. Încă o dată, nu știam pe cine sunt geloasă. Pe el că stă cu ea sau pe ea că stă cu el? Nu știam pe cine vreau și asta mă frustra la culme.

Eram atât de disperată în căutarea unor răspunsuri încât m-am dus la biserică, pe bune.

M-am șters frumos pe preșul de la intrare pentru că eram murdară de noroi și m-am închinat odată ce am trecut pragul. Mi-am adus aminte să îmi pun eșarfa pe cap. Era rece, dar cu mult mai plăcut decât era afară, în căldura aia infernală. M-a întâmpinat un miros specific, de mir. M-am simțit binevenită în Casa Domnului, deși în locul lui, după toate câte I le-am făcut, nu m-aș mai fi primit din lipsa de merit. Nu era nimeni și domnea doar liniștea. Mi-am pus în gând provocarea să nu înjur mintal cât stau aici. Poate cădea vreo icoană. Și fără mișto-uri, Ștefania, ok? Ok. Am profitat de ocazia că nu e niciun preot prin zonă ca să mă ademenească la spovedit, fiindcă nu eram nici în halul ăla de disperată. Adică știam cu toții calvarul care urma. Te puneai în genunchi între picioarele lui, îi ziceai cele mai negre păcate și îți zicea că Dumnezeu te iartă. Asta până avea să-mi audă mie păcatele, pff. Parcă vedeam cum mă convinge să mă călugăresc și să mă fac soața Domnului, fiindcă El este singurul de care am nevoie și care mă poate călăuzi spre iluminarea și liniștea sufletească. Urma o serie lungă de întâlniri la biserică în care preotul avea să pună babele să se roage pentru mine și sufletul meu diabolic, iar eu probabil, să fac un dans ciudat printre icoane și să iau canon ca să-mi potolesc demonul. Eventual, mă și exorcizează pentru că sunt mult prea șocați. Hai că nu am făcut chiar mișto. Era varianta cea mai plauzibilă.