Obscur - I. Lagune

40. stay high

You're gone and I got to stay high
All the time to keep you off my mind, ooh ooh
High all the time to keep you off my mind, ooh ooh
Spend my days locked in a haze
Trying to forget you babe, I fall back down
Gotta stay high all my life to forget I'm missing you

- Stay High, Tove Lo

*

Apoi a fost Confuzia,

Așa că am numit-o Andrei și Cătălin.

*

IV. Andrei și Cătălin

Am murit și acum bântui într-un purgatoriu. Sunt o fantomă, o stafie urâtă și scârboasă, nebăgată-n seamă, o pocitanie suptă la față, albă ca varul, tulburată și confuză. M-a omorât, pur și simplu. M-a înecat de-atâtea ori încât trupul și sufletul nu mi-au mai putut face față și am cedat. Ce bine. Acum nu mai simțeam durere și alte rahaturi, eram imună fiindcă eram goală. Treaba cu mine era lipsită de sens pentru că sufletul îmi murise de mult, iar trupul îl urmase imediat ce nu a mai reușit să existe singur, ceea ce a durat surprinzător de mult și a fost, într-un fel, imposibil. În prezent, nu știu unde îmi e sufletul, dar ce știu e că sunt o carcasă goală și jur că nimeni și nimic nu se află dedesupt. Prima lui dispariție m-a omorât spiritual și am rezistat doar cu un trup neînsuflețit, dar când l-am pierdut a doua oară, ceva m-a trimis direct către purgatoriu pentru că nu mai aveam un rost pe pământ. Și acum sunt o carcasă goală. Sunt o armură. Adică nu știu, dar ceva trebuie să fiu pentru că atunci, cum mai exist dacă nu sunt nimic?

Trăiam fără niciun scop în acest purgatoriu murdar. Tot ce făceam, făceam mecanic și eram pierdută printre străini. Mă simțeam călcată în picioare, zdrobită și îmi plăcea la nebunie pentru că știam că numai așa îmi voi găsi sfârșitul. Hai să-i spunem Sfârșitul Definitiv în care păcatele să nu-mi fie iertate niciodată și să mor, doamne ajută, sau să fiu ștearsă din existență, din conștientizarea existenței. Toată tortura și suferința asta aveau să se oprească la un moment dat. Iar atunci aș fi fost moartă pe bune și totul ar fi încetat. Am vrut să mă sinucid, dar Adela era constant cu ochii pe mine. Credea că-mi face un bine îngrijindu-mă, dar de fapt eram mai chinuită decât oricând. Nu înțelegeam, era și ea în purgatoriu? Iar dacă nu, atunci cum de eram una cu alta?

Mă gândeam deseori la Radu și oscilam între "l-am pierdut pentru totdeauna" și "o să se întoarcă, mereu o face". De cele mai multe ori, mă părăsea până și ultima fărâmă de speranță, deci rămâneam doar cu dorința de a-mi da shut down și de a mă opri din existat. Pentru că aveam impresia că totul era degeaba și nimic nu mai avea sens.

Am ținut-o numai în petreceri, trebuie să recunosc. Și am reînceput să fac abuz de cocaină, bravo mie. Nu înțelegeam cum am putut exista trează atât timp. Tânjeam după acel extaz, acea energie, acel curent de electricitate care îmi dădea senzația de putere. Dar cred că uitasem cât de profundă era depresia de după și cât de greu puteam să trec de stadiul ăla nenorocit. Și mi-am amintit și de puternica dorință de a trage următoarea doză. O trăgeam pentru că aveam nevoie să mă simt vie pentru un scurt timp. Iar apoi, cu puțină speranță, doza să-mi fie și fatală.

Într-una din nopțile în care am cutreierat cu Adela toate străzile Bucureștiului, i-am cunoscut pe gemeni. Identici, foarte ușor confundabili. Unul era Andrei, iar celălalt Cătălin. Nu găsisem niciun detaliu care să-i diferențieze, dar mă comportam de parcă știu care-i treaba. Nu știu cât timp trecuse, era clar că nu am noțiunea asta, dar îmi amintesc noaptea în care am făcut cunoștință cu Andrei. Eram plânsă toată, eram pe ceva care mă făcea să mă simt al dracului de neliniștită și paranoică. Era ElectroNight în Fabrica, ceva de genul. Era o nebunie, lucrurile scăpaseră de sub control cam ca la ziua lui Victor. Adela își dăduse sutienul jos, își arăta țâțele ca să atragă atenția și evident că toți pulărăii în călduri se agățau de ea și își frecau micuțele penisuri ca niște animale. Era în zona ei și trăia intens acest moment. Mă uitam la ea cum era atinsă de zeci de necunoscuți, îmi imaginam cum era atât de udă încât deja a dat pe afară și lichidul transparent i se scurge pe picior, alunecă lin. Și-a îndreptat atenția spre un băiat incredibil de frumos, cu o aură întunecată. El îi băga mâna acolo înăuntru și ea se ținea de gâtul lui și își încolăcea piciorul în jurul taliei sale ca un șarpe prădător. Nu înțelegeam cum poate să facă asta cu oameni atât de străini.