Obscur - I. Lagune

32. confident

I used to hold my freak back
Now I'm letting go
I make my own choice
Yeah I run this show
So leave the lights on
No, you can't make me behave

(Ah ha) What's wrong with being, what's wrong with being

What's wrong with being confident? (Ah ha)

- Confident, Demi Lovato

*

Toată viața am fost tratată ca o curvă. Și probabil că pe undeva era și vina mea. Adică eu eram cea care se tot ruga de Radu, iar el nu făcea decât să fie un gentleman și să mi-o tragă. Nu eram eu tocmai genul de fată cu care să vrei să ai și un preludiu, deci confesiunea asta nu are niciun Dumnezeu. Eram genul ăla de târfă ieftină căreia i-o trăgeai numai ca să nu o mai auzi cum se plânge și doar așa, în sictir, cu lumina stinsă, eventual o puneai și capră ca să nu fi nevoit să cauți prin sertare după pungi care să nu fie transparente. Doar nu voiai să-i mai vezi și fața, că la naiba, întunericul nu prea ajuta.

Așa că într-o vreme am crezut că sunt tratată ca o curvă din cauza faptului că sunt grasă. Logic, nu? Grasele nu erau tocmai idealul bărbaților în frumusețe. Și ba chiar îi mai auzeam pe unii (NU RADU!!!) care spuneau că nici plătiți nu și-ar băga-o într-o batoză scârboasă. Foarte urât, dar asta era povestea eternă în care nu aveam să intru niciodată pentru că nu avea rost. Și apoi o știam pe Adela, care îmi contrazicea teoria prin faptul că era un băț atractiv care deși atrăgea bărbații ca un magnet și îi punea în genunchi, tot era nerespectată și umilită. Poate că avea parte de preludiu și nu era chiar futută ca și când ar fi fost violată, dar pe ea o filmau și pe seama ei făceau glume, deci amândouă ne primeam porția cumva.

Și de acolo, era clar. Eram tratate ca niște curve pentru că eram femei și pentru că în ochii lor, orice s-ar fi întâmplat, noi aveam să rămânem niște ființe firave, proaste, nefolositoare, demne de dispreț și batjocură. Majoritatea bărbaților încă trăiau după principiul ăla, cum că bărbatul e șeful, iar femeia e sclava la cratiță. Restul erau bărbații ăia fătălăi care se bag singuri sub papucul femeii. Iar acum venea și partea mea de vină, desigur. Partea în care eu o ceream, normal. Pentru că asta e ceea ce ar spune ei, că eu o vreau. Dar au dreptate. Incapabili de analiză și gândire abstractă, ei probabil nu știu că adolescentele nu sunt prostituate în devenire, ci necunoscătoare disperate după iubire. Nu trebuie să fii un mare psiholog, sociolog sau filosof ca să ajungi la concluzia asta. Trebuie doar să fii femeie. Puțin, acolo. Să ai creier. Să lași dracu' gândirea matematică și exactă care te ajută pe pula mea în problemele vieții. Probabil că noi nu știam exact cum să obținem iubire și atenție. Probabil că ăsta era singurul mod prin care noi credeam că ne vom face rost vreodată de un iubit. Nu eram sclipitoare. Ce-i drept, eram inadaptate de tip superior, dar în niciun caz genii neînțelese. Tot ce știam noi era legat de sex pentru că așa crescusem. Pentru că fusesem lăsate de capul nostru și pentru că fusesem influențate de un anturaj rău. Dar asta era doar probabil. Erau șanse să fim prostituate în devenire, erau șanse ca noi de fapt să știm cum stă cu iubirea și cum se poate obține, erau chiar șanse ca bărbații de fapt să știe adevărul și doar să fie groaznici și să-și bată voit joc de noi, de parcă sexul nostru nu fusese destul umilit și călcat în picioare de-a lungul vremii. Și la fel de mult erau șanse ca noi doar să inventăm scuze și să ne apărăm identitățile.

Mă hotărâsem. Aveam de gând să mă piș pe toți, să-mi iau dresul negru, fusta scurtă și bocancii din dulap și să fiu frumoasă. Să fiu frumoasă. Pentru că dacă nu mă puteam accepta pe mine, cum puteam avea pretenția să fiu acceptată de alții?