Obscur - I. Lagune

07. hanging on

Touch me and then turn away
And put your hands into the flame
Tell me if you feel this pain
Cause I don't want to be a ball and chain, no

I just can't keep hanging on, to you and me

I just don't know what is wrong

- Hanging On, Ellie Goulding (Sigma's Version)

*

Până la urmă ne-am liniștit cu o țigară. Sau mai multe. Ne-am așezat pe o bordură după ce a plecat javra de Conciu și am reușit să ieșim din curtea școlii. Eu am scos pachetul, iar Adela m-a lipsit de două țigări pe care le-a băgat simultan în gură.

E amuzant cum noi, oamenii, suntem atât de conștienți de urmările și consecințele pe care le are sau le va avea fumatul asupra noastră acum sau altcândva, dar cu toate astea, nu încercăm să ne oprim din fumat sau să ne gândim mai bine la răul pe care ni-l facem. Cu toate astea, încă fumăm fiecare țigară de parcă viața noastră ar depinde de acel ultim fum pe care trebuie să ajungem să-l savurăm, de parcă numai asta va reuși să ne elibereze și să ne readucă spiritul și trupul într-o reală armonie măcar pentru o secundă, de parcă vom crea un echilibru, o balanță, ceva care să ne mențină siguranța pe o perioadă cât mai îndelungată de timp; până terminăm țigara și o începem pe următoarea, adică. Știm că ne distrugem. Ne place să ne distrugem încet și sigur? O facem involuntar sau nu? Cert e că o facem și nu avem de când să ne oprim. Cert e că vreau și îmi place să fumez în pula mea, și nu mă interesează cum îmi arată plămânii și cât de futuți au ajuns să fie sau cât de tare încă mă chinui să nu afle mama pentru că ar face o scenă urâtă. O să fumez pentru că asta vreau să fac și pentru că ăsta e singurul lucru care mă face să mă mai simt bine. Dar totuși, Adela risca să moară acum, aici cu atâtea țigări în gură deodată.

- Ți-am zis să nu mai fumezi așa. E periculos.

- Da? Și ce o să mi se întâmple? a râs.

- O să mori mai repede.

- Abia aștept.

Mi-am dat ochii peste cap și i-am aruncat o privire tăioasă după ce am văzut că mai bagă încă o țigară în gură.

- Ce? Stef, am mai fumat trei țigări deodată și nu am murit. Disperato, a zis și a continuat să inhaleze fumul din cele trei țevi pline de tutun și durere, în timp ce zăceam ca două boschetare pe bordura de la nu știu mai care intersecție.

Nu disperată, îngrijorată.

- Îți e mai bine acum?

- Taci, a zis calmă.

- De ce mereu când încerc să te ajut ești o târfă arogantă și nu mă lași să te ajut?

- Pentru că sunt o târfă arogantă, a oftat cu zâmbetul pe buze. Acum taci, pentru că nu din cauza încercării tale eșuate de a mă ajuta ți-am spus să taci. Ți-am spus să taci pentru că l-am văzut pe Alex, dar nu te uita acum.

Dar m-am uitat oricum.

-Ți-am zis să nu te uiți, cretino.

Era el, Alex al meu, tipul ăla misterios care se îmbrăca numai cu paltoane lungi pentru că e înalt, iar asta îl avantaja cel mai bine, tipul ăla cu barba ușor nerasă care mă face să mă excit de fiecare dată când face contact cu privirea mea, tipul ăla despre care nu știu încă nimic și mai important, dacă m-a futut sau nu. Pentru că jur că nu îmi pot da seama, iar de fiecare când mă străduiesc să-mi aduc aminte, renunț pentru că totul e-n ceață. O ceață deasă și goală precum fumul din plămânii noștri care se răspândea peste organe mult prea repede și ne inunda ființele și trupurile pentru că da, m-am reapucat de fumat, oficial. Pauzele nu fac decât să te distrugă psihic. Plâng când nu fumez. Îmi face mai mult rău pentru că sunt dependentă de țigări și nu pot sta departe de ele. Ok, am spus-o.