Obscur - I. Lagune

33. make me wanna die

I had everything
Opportunities for eternity
And I could belong to the night
Your eyes, your eyes
I can see in your eyes
Your eyes

You make me wanna die
I'll never be good enough
You make me wanna die
And everything you love will burn up in the light
Every time I look inside your eyes
You make me wanna die

- Make me wanna die, The Pretty Reckless

*

E nașpa la pârnaie. Și nici măcar nu eram la pârnaie-pârnaie. Eram la subsolul secției de poliție Otopeni. Din punct de vedere teritorial, geografic, pula mea, eram în afara orașului București. Se și simțea. Adică schimbasem vreo 3 RATB-uri până aici. Și începusem să mă gândesc, oare cum ar fi ca acum să ne dea interdicție în Otopeni? M-aș fi simțit așa periculoasă și importantă. Dar apoi mă gândeam, ce naiba? Ne-am arătat țâțele de pe un pod la tiriști. Mare căcat. Nici nu înțeleg de ce ne ținea aici, nu făcusem nimic greșit. Mă rog, nimic greșit ca să fim arestate. Dar sigur că fiind bărbați, adică iraționalități libidinoase, au vrut și ei să aresteze niște pizde bune și să se facă că le percheziționează, dar de fapt le pipăie de le ia dracii. Bine că nu m-a pus pe capota mașinii să mă fută direct. Măcar așa făceam o treabă, nu? Așa erau ei, săracii. Dacă le refuzai avansurile, te făceau în toate felurile. Și așa de la "Ești foarte frumoasă, nu ai vrea să ne mai vedem ca într-un viitor apropiat să punem problema sau mai bine zis, plăcerea de a începe o relație la fel de frumoasă precum este chipul tău angelic?" la "Păi futu-ți morții mă-tii de curvă împuțită, să te ia dracu și să mori înfiptă în pulă de zdreanță boccie, când te prind pe stradă, îți tup picioarele alea, fă, abandonato!" Îmi era o scârbă... În cazul ăsta nici măcar nu ezitasem. Ne-am lăsat arestate preventiv ca nu cumva să intrăm în alte belele pentru că nu-i lăsăm să-și facă damblaua. Până la urma urmei, erau polițiști și puteau să scape cu orice ne-ar fi făcut. Căci trăiam într-o lume în care puteai spune că ești violată și să fie adevărul, dar pur și simplu pentru că ești femeie, nu te credea nici pulea. Trebuia să construiești o întreagă strategie ca să-i înfunzi. Dar cu polițiștii nici nu ne băgam pe combinații d-astea. I-am lăsat să-mi pipăie bucile, iar Adelei i-au băgat mâna la pizdă pe motivul că nu credeau să e fată pentru că are țâțele foarte mici. A stat surprinzător de calmă. Era dopată, știam eu.

Mă uitam la noi și mă gândeam așa... chiar ajunsesem să fim clișeul ăla al copiilor depravați. Nici nu mai întrebam. Eram sigură. Și știu cât de mult ne doream să evităm prostiile astea și să combatem stereotipurile de orice fel, dar prin actele noastre de rebeliune și revoltă, ajunsesem în acest punct pe care îl evitasem cu groază și când eram întrebate dădeam din cap că nu, ce-ai mă, noi nu suntem așa. Dar faza era că eram și ne-am dat seama abia acum. Adică sper că și ea, căci eu începeam să conștientizez din ce în ce mai multe chestii ce începeau să-mi facă rău. Și totuși, ceva îmi spune că ea a știut de la început. Puteam să dau vina pe părinți. În sfârșit puteam da vina pe ei pentru ceea ce mi se întâmplă. Dacă le-aș fi spus-o în față, așa, nu cred că m-ar fi crezut și chiar dacă ar fi făcut-o, ar fi negat, desigur. Căci părinții mei sunt la fel de depravați ca mine. Doar i-am prins de multe ori trăgându-și-o amândoi sau cu alții. Despre ai Adelei nici nu mai era cazul să vorbesc. Tot ce vreau să spun e că totul îmi era clar acum și avea și sens. Noi două nu eram altceva decât eșecul unei căsnicii nereușite. Nu numai că reproduceam ceea ce vedeam în casă, dar o luasem pe căi greșite din cauza faptului că nimeni nu stătea de fapt cu ochii pe noi și nu ne spunea ce e bine și ce e rău. Și când învățasem să le deosebesc, tot am vrut să aleg răul, iar partea proastă e că nimeni nu m-a oprit, fiindcă mama era în mijlocul unui divorț care a năucit-o complet. Și o înțeleg și pe ea. L-a iubit pe scârbosul ăla de tata cu toată ființa ei, iar el ce a făcut? Cum a apreciat-o și răsplătit-o? Culcându-se cu prostituate, vecine, colege din liceul meu și lista continuă. Cam așa i-a dat mamei sifilis. Dar nu asta a declanșat divorțul. Dacă stau bine să mă gândesc, nici nu mai țin minte exact. Știu doar că s-a întâmplat când aveam eu vreo 13 ani sau cam așa. Iar ce-a urmat a fost ca-n filme. Mama era în depresie și zăcea cu lunile în pat, iar eu mă drogam și sugeam pula prin băile renumitelor cluburi din Centrul Vechi. Era o chestie psihologică, nu știu dacă are vreo denumire sau dacă măcar mă apropii pentru că nu prea am stat eu pe la psihologie în a 10-a, dacă o fi vorbit despre asta. Dar știam de chestia asta conform căreia copiii ai căror părinți sunt divorțați, morți, parțial-morți sau doar nepăsători, ajung în cele mai multe cazuri foarte rău. Adică părinții noștri de căcat sunt motivul pentru care vrem să evadăm, nu? Și poate că profităm puțin că nu se iau de noi când venim beți, fumați, futuți acasă. Au ei altă treabă și ne convine, într-un fel. Se poate și să încercăm să le atragem atenția cumva pentru că niciodată nu ne bagă-n seamă. Dar eu una voiam să fac lucuri nebunești și periculoase. Atât. Nu prea mă interesa. Voiam doar să mă lase-n pace să trăiesc și să mă descurc singură. Să nu mă ferească de partea întunecată a vieții doar pentru că îi e frică că am să mă pierd. Pentru că am să o fac oricum, doar trebuie să învăț cumva și să mă astâmpăr. Să nu stea cu gura pe mine chiar dacă ar fi trebuit. Și când o făcea, îmi încuiam ușa la cameră și mă drogam în timp ce vorbeam cu Radu la telefon chestii murdare și mă masturbam. Era așa bine. Odată ce am început când nu erau atenți, nu mai poate fi oprit indiferent de cât de mult ar țipa, implora și plânge. Suntem deja mâncați. Toate tentațiile astea sunt efemere și îmi vor aduce moartea. Dar voiam așa de tare să mor, câteodată. Așa, nu știu. Pentru că eram depravată. Pentru că nu au fost atenți o secundă și fusesem devorată de Întuneric. Înțelege-mă și tu, mamă.