Obscur - I. Lagune

36. afterglow I

Even though the dancing's done
Don't worry 'cause the night is young
Who cares where we go
We're ready for the afterglow

- Afterglow, Wilkinson

*  

Simțeam că nu se ia deloc în serios toată treaba asta cu criminalul. Lumea înnebunise pe toate rețelele de socializare, prin media, prin draci... ok. Dar poliția părea mai pierdută decât oricând. Nimeni nu fusese instruit pentru asemenea cazuri. Cine s-ar fi gândit că în România ar putea apărea un criminal serios ca ăsta, nu? Câteodată ne subestimam, serios. Părea foarte ireal, totul. Nu înțelegeam cum de cineva poate fi atât de priceput când se joacă de-a Hannibal încât să nu lase niciodată urme și nu înțelegeam nici de ce nu intervine cineva mai de sus care se ocupă cu cazuri de genul la nivel internațional. Când nu ai resurse, te ajută cineva din afară, de milă, poate pentru bunăstarea tuturor, dar nu pricepeam nimic fiindcă ori de câte ori încercam să mă gândesc, ceva nu se lega. În fine, l-au numit Hannibal, până la urmă. Oau. Atât.

Ce știam sigur era că pierdusem numărătoarea victimelor la fel cum pierdusem șirul zilelor. Câteodată erau fete pe care le știam, alte ori niște necunoscute pe care nu le-am văzut în viața mea, dar care cică o ardeau pe Lipscani, ca noi. Eram pierdută în timp, nu știam unde mă aflu. Am avut o zi ciudată rău. Am vrut să mă duc la liceu și când am ajuns la poartă, mi-a zis Gabi, bodyguardul, că e închis. Nu am vrut să mă fac de râs și să încerc să-i zic că e luni sau marți sau căcat. Adevărul e, putea să fie și weekend, eu nu aveam de unde să știu. A lăsat 3 elevi să intre în curte, dar mie mi-a pus barieră cu brațul. Într-un final, mi-a zis că nu are voie să mă lase pe mine să intru pentru că am fost exmatriculată. Cu tot cu Adela. Dacă mă afecta? Nu eram sigură. Ce pot să spun este că eram super indiferentă și nu simțeam nimic. M-au luat niște friguri și m-am gândit pentru o clipă că poate e iarnă, dar nu cred că o luasem chiar atât de rău razna. În plus, auzisem pe cineva în Plantelor 47 că cică ar fi vară, început de vară. Asta era. Fusesem exmatriculată la sfârșit de an și mă nenorocisem pe viață. Nu știam dacă am eliminare 3 zile sau permanent, dar ceva îmi spunea că am primit destul pentru 3 zile și s-or fi săturat și ei. Cândva trebuia să fie și pe bune. Într-un fel, m-am simțit ușurată că am scăpat de prostia aia de bac și de învățat și de toți cretinii din Racoviță care îmi provoacă o profundă greață și pe care nu-i suport de nicio culoare. Ce mă neliniștea însă, era mama care avea să mă bată de mă cac pe mine. Dar era ok, nu putea să mă bată mai rău decât atunci când m-a prins cu Adela când ne lingeam sau când m-a prins că mă masturbam în fața laptopului pentru Radu sau alte dăți când a trebuit să vină să mă ia de la nu știu ce secție pentru că făcusem gălăgie în nu știu ce scară și ne prinseseră și cu cocaină la noi după ce ne alergaseră cu mașinile de poliție pe străduțe, gen urmărie generală cu girofar și d-astea. Mai lipsea un elicopter. Apropo de cocaină, chiar aveam chef să trag pe nas.

Am așteptat rabla aia de 311 într-o stație relativ goală. Cum se adunau oameni, dispăreau în 135, 104 sau 330, dar ăsta venea cel mai rar. M-am uitat la ceas și mi-a arătat 04:04. Chiar trebuia să fac rost de o dată și oră corecte până nu pierd de tot contactul cu realitatea. Se simțea ca o eternitate. Mă tot uitam pe plăcuța aia nenorocită, poate nu o mai circula dintr-o dată, dracu' să-l ia. Dar nu. La un moment dat, o luasem atât de rău razna încât am crezut că a trecut de nenumărate ori, dar nu l-am văzut din cauza demență mele. Începeam să cred că o dau în boală și pentru un alt scurt moment, m-am gândit dacă ar trebui să fac rost de niște pastile pentru psihoză de la niște dealeri de-ai noștri sau să vorbesc cu mama deschis și să-i zic că înnebunesc și că de-asta nu m-am mai simțit nici ok să merg la școală. Dar apoi ar începe cu gura gen: "Aa, da de vagabondat nopțile cu toți drogații te-ai simțit ok, hă? Ia să nu te mai prind cu derbedeii ăia de Adela și Radu. O să ajungi în pământ dacă nu încetezi cu autodistugerea asta." Asta cu autodistrugerea am pus-o eu. Cu siguranță mama nu era așa poetică. O să-mi tragă două înjurături și trei perechi de palme. Stilul Ceaușescu. Câtă bătaie mânca pe vremea ei... Ce primesc eu e desert, cum ar zice ea. Oricum, în sinea ei, și ea știa că nu mai pot fi salvată și nu sunt altceva decât o cauză pierdută. Dezamăgirea familiei. Copilul care a luat-o pe arătură și nu a putut să reușească ca sora ei. Dar curva aia ce pula mea a reușit? Și-a luat un bou pe care nu a fost în stare să și-l țină în lesă și el a ajuns să se fută într-un final cu sora ei mai mică și să o lase baltă după ce aia mică și prietena ei îi trag clapa pentru a demonstra că femeile sunt mai mari și mai tari. Dracu' mai știa unde o fi ajuns și ăsta. Sau ce am avut noi de câștigat din faptul că l-am dat afară din învățământ. Chiar așa, nu mai știam nimic de Tudor. Andreea nici atât. Dus fusese, maică. Bou ca bou, dar mă îndrăgostisem de el puțin. Mai mult.