Obscur - I. Lagune

28. you do me wrong

You do me wrong but still I'm crazy about you
You do me wrong but, wrong but, wrong but
You do me wrong but still I'm crazy about you
But each hurt makes my love stronger than before

- You do me wrong, Pablo Nouvelle

*

- Alo, Radu?

- Da, ce?

- Suntem la case pe Brățării. Nu vrei să vii și tu? Mi-e dor de tine.

- Am treabă.

- Ce treabă?

- Cu cineva.

- Doamne, cât de... nesimțitule! Te fut în gură! O fuți în draci, nu-i așa?

- Nu mai urla așa, acum cobor din mașină.

- Unde ești?

- Nu mă vezi? Aici sunt, fă! Ridică în pula mea ochii din pământ, cretino!

Am închis telefonul, mi-am șters lacrimile și mi-am tras nasul. Radu traversa, iar eu îl așteptam în genunchi cu inima-mi desfăcută.

Nu îl mai văzusem de la prânz. Totuși, mi se făcuse dor. Dar nu să-l văd, ci să-l ating, să-l simt. De câteva zile, mă simțeam posedată și controlată. Posedată de un demon de-al lui și controlată de înuși el, Satana. Radu trebuia să fie Diavolul. În preajma lui, natura se dezlănțuia și până și cel mai ignorant om putea simți pericolul și spaima ce înconjura locurile. Soarele intra în nori, vântul începea să bată cu putere, fulgera și tuna. Eventual, norii se revărsau și încercau să potolească bestia cu apă sfințită de la Dumnezeu. Sau apă de ploaie, na. Și de fiecare dată când treceam pe lângă bebeluși sau câini, începeau să o ia razna. Radu fie era un om rău, fie o entitate demonică și extraordinar de puternică. Îl iubeam. Și asta mă făcea o păcătoasă. Asta mă îndepărtase de Dumnezeu și de tot ce era sfânt, de-a lungul vremii. Probabil că dacă nu mă încurcam cu frații Ivanov, aș fi rămas veșnic recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că mă ține în viață. Probabil că nu aș fi ajuns atât de rău și nu aș fi fost o depravată.

Îmi era rău. Dar dădusem deja tot afară. Tot ce mâncasem dimineață. Acum eram amețită. Acum simțeam cum pământul îmi fuge de sub picioare și devin atât de ușoară încât vântul mă poate învârti și dărâma. Acum Radu se apropia de mine. Îmi revenisem pentru o secundă. L-am strâns în brațe și apoi m-am uitat în sus la fața lui. Îi atingeam cu fruntea bărbia aspră și acoperită de țepi și îl simțeam relaxat. Ținea marea captivă-n ochi, ca soră-sa. O urmă maronie de nisip, un firicel de pământ uscat și fierbinte, înconjurat de un întreg ocean de pericole și necazuri, un ocean rece ca gheața de culoare albastru-deschis sau albastru-închis, în funcție de bătaia soarelui. De cele mai multe ori, oceanul era contaminat de sângele toxic al vaselor lui sparte și totul din cauza faptului că se droga prea mult. Avea niște ochi superbi. O întreagă poveste - cutremurătoare, ce-i drept - pe care o puteai citi și în care te puteai regăsi alături de el și de toți semenii tăi. Aveam pretenții să se potrivească cu rahatul din ochii mei? Doar el a zis-o.

- Radu, am făcut un lucru oribil, am zis și simțeam cum îi cerșesc consiliere.

- Uimește-mă, te rog, a râs și nu mi-a dat drumul din brațe.

- M-am sărutat cu Victor. Și poate că am mers mai departe și i-am frecat-o. Și poate că l-am lăsat și să mi-o bage o dată, dar apoi m-am speriat și am fugit.

Radu a bufnit în râs și m-a eliberat din plăcuta strânsoare. Nu folosea parfum fiindcă ura mirosurile, așa că nu pot spune că intrasem așa tare în mrejele lui. Întotdeauna e nevoie de o aromă care să te îmbete. Ceva ce îi lipsea, dar compensa prin alte locuri.