Obscur - I. Lagune

cum m-am apucat de fumat.

5 martie 2011

descântă-mi claviculele,

străbate-mi oasele,

cântă-mi corzile vocale,

mângâie-mi inocența,

îmbrățișează-mi plămânii, inima și toate organele,

distruge-le,

distruge-Mă.

*

Aveam totul planificat încă de acum trei zile. Luni o să fumăm pentru prima dată. Ne învață Radu.

- Ne învață Radu cum să ne futem plămânii și cum să ne sinucidem încet, am corectat-o.

- Da, și asta.

Toată lumea din grupul nostru fuma. Să fumezi era cool și dacă noi nu fumam, nu eram cool și nu aveam ce căuta în gașcă. Mi se părea logic. Atunci.

Vreau să îmi fut plămânii și creierul până nu mai pot.

Vreau să îmi grăbesc moartea, dar să o las să mă distrugă încet și sigur.

Vreau să umblu noaptea după țigări pentru că sunt disperată, singură, părăsită și am nevoie de țigări din alte motive necunoscute.

Vreau să arăt mișto când fumez și lumea să mă privească în timp ce-mi bat joc de sănătatea și viața mea cu nu știu câte zeci de pachete pe zi.

Vreau să fumez o țigară de parcă viața mea chiar ar depinde de acel ultim fum.

Vreau să dau shotgun cu băieții și să fumăm împreună apoi să facem schimb de fum sau mai bine, să ne lingem.

Vreau să fiu o dependentă de țigări pentru că am 14 ani și nu știu (nu îmi pasă) ce (să) fac cu viața mea de rahat.

- Deci, fiți atente, că vă explic o singură dată, ne-a zis Radu, încercând să aprindă țigara care-i atârna pe buza de jos atât de sexy și obraznic. Trageți, închideți gura, țineti fumul în gură pentru câteva secunde, respirați ușor ca să trageți fumul în plămâni, dar nu extrem de tare încât să vă înecați și să muriți pe aici, apoi îl scoateți afară.

- Și eu de unde pula mea vrei să știu când a ajuns în plămâni? Am raze x sau cum?

- Eu tot nu am înțeles, am continuat după Adela.

Radu e varză când încearcă să explice ceva, orice.

- Pentru că îl simți, idioato, i-a răspuns doar ei.

- Dacă fac cancer și mor, e vina ta și te spun și lu' mama, l-a amenințat Adela cu țigara pe care o poziționase în direcția lui.

- Da, o să te și asculte în timp ce dă un Sânge de Taur pe gât, a început să râdă.

- Nu putem doar să pufăim? Adică fără să tragem în piept?

- Da, dacă vrei să faci cancer la gât, desigur, mi-a răspuns, zâmbindu-mi sarcastic.

- Există așa ceva?

- Nu, Adela, l-am inventat eu. Fumați sau nu? Ne-a întins bricheta în speranța că o să murim înecate, pe loc, iar așa o să scape odată de noi.

Ne-am pozițonat țigările între buze și am așteptat să ni le aprindă cu bricheta aia neagră, mult prea scumpă care se aprinde al naibii de greu. Ce avea să se întâmple? Cum aveam să mă simt? Existau trip-uri sau senzații de vibrație? Ce dracu', Ștefania?

Dar evident, imediat ce am tras fumul, ne-am înecat și am tușit pentru aproximativ un minut în care săream și urlam ca tâmpitele. Ne-a luat amețeala. Ne venea să vomităm. Gâtul încă ne ardea ca naiba și ochii încă ne erau înlăcrimați. Ce proaste.

În tot timpul ăsta, Radu fuma ca un adevărat profesionist și râdea.

- Să te fut în gură, încerci să ne omori? a țipat Adela.

- Trebuia să îți fac o poză, ești oribilă când tușești.

- Ești oribil când respiri, i-a zâmbit și i-a dat o palmă peste ceafă.

- V-am zis să nu trageți direct în piept pentru că o să vă înecați.

- Ba nu ai spus, l-am corectat.

- Sunteți imposibile.

- Suntem frumoase, a zâmbit Adela.

- Pfff, a bufnit în râs.

A fost groaznic. Oribil. Nu înțeleg cum rahaturile astea pot provoca dependență. Aș putea trăi fără ele, bine mersi. Rahat de Kent.

Sunteți niște vicii proaste.

Vă urăsc.

Nu vă înțeleg.

Nu vă plac.

Nu vă vreau.

M-ați rănit.

Nu meritați să fiți cumpărate, inhalate, dorite, trăite.

Și totuși am continuat să fumăm. Doi ani de atunci. Nici Adelei nu-i plăcuse efectul sau gustul.

Am fumat din curiozitate, plictiseală, nevoie, plictiseală, dorința de a ne perfecționa tehnica, plictiseală.

Până când a devenit un obicei. O nevoie permanentă. Un viciu.

Și cine ne-ar fi crezut când am spus că nu vom cădea pradă viciilor, în timp?

Am căzut.