Obscur - I. Lagune

nopți confuze, daune permanente.

undeva prin toamna lui 2010 (cred), nu mai țin minte exact

Noaptea noastră se împărțea cumva între Revenge și Goblin. Îmi vomitam mațele într-una dintre cabine și nu îmi puteam aduce aminte unde eram acum pentru că așa cum am spus, ne fâțâiam de colo colo. M-am uitat în oglindă și m-am șters în colțul gurii - iac. Am văzut o epavă. O bețivă grasă, cu părul ciufulit și rimelul scurs pe sub ochii. Sau era creion, cine dracu' mai știe. Eram așa palidă și parcă începeam să regret că nu m-am dat cu fond de ten, dar ei mă grăbiseră, frate! "Hai mai repede, că nu stăm după tine. Oricum nu se uită nimeni la fața ta când e bezna pulii!" Dar bărbații - adică Victor - nu aveau cum să înțeleagă că unele femei, atunci când sunt în depresie sau complet distruse, simt nevoia să se macheze strident - era un fapt, nici măcar nu mă gândisem de ce, știam doar că e ceva psihologic și se regăsea ca simptom în tulburarea maniacă, dar nu asta aveam acum - și evident că durează pentru că fardul trebuie blenduit bine, în morții lui, ca să nu arăți chiar ca un panda. Adela m-ar fi înțeles, dar în loc să mă aprobe și să-i închidă gura, stătea în tocul ușii butonând telefonul. Era perioada ei de glorie când era efectiv cea mai populară persoană din România pe Facebook și o urmărea o grămadă de lume de parcă era o mare vedetă și ea posta orice căcat pe care îl făcea, deci acum probabil că le spunea faniilor ei că mă așteaptă și nu mai vin odată. Aș minți dacă aș spune că nu eram geloasă și că voiam să mi se întâmple și mie același lucru. Dar mai exact, ce i se întâmplase? Cum ajunsese ea așa cunoscută? Nici măcar nu s-a futut, deci probabil că frumusețea ei era de vină, ceea ce însemna că era populară pe meritate, nu? Dar dacă ar ști-o ei cum o știu eu...

Asta era criza mea existențială. Bine, poate un stadiu al ei. Nu știam cine sunt, ce vreau, ce e cu mine. Aveam senzația aia că mă pierd în neant din cauză că am căzut prea mult și nu am mai avut de ce să mă prind. M-am dus adânc și acolo am rămas. Într-un mic colț întunecat al minții mele din care îmi era frică să ies pentru că lumea de afară era adevăratul Iad și eu... eu nu știam să mă descurc. Nu știam să trăiesc și să accept înfrângeri. Eu voiam doar roz și curcubee și faza e că bășinile astea nu există de fapt. E negru și sumbru. Și tot ce poți face e să te lași căzut pentru că cu cât de zbați mai mult cu atât ai mai puține șanse să rămâi lucid.

Am băut până am dat tot afară, apoi am început să râd ca proasta în oglindă și nu era de la droguri. De la droguri aberam și mă simțeam intelectuală. Aveam să mă duc după un alt rând de shoturi, să mai vomit odată pentru că așa eram eu când mă certam cu Radu, iar el se ducea la altă tipă și tipa în seara asta era Oana pentru că mi-a dat mesaj cu ea când se dezbrăca ca să facă duș, deci probabil i-a futut ei creierii cum sigur mi-a futut mie viața. Dar nu asta era important acum. Pe cine mint eu? Ba da. Era important pentru că totul se rezuma la Radu. Toate drumurile duceau la un moment dat la Radu. Absolut totul.

- Victor! am țipat la el cât de tare am putut, dar tot nu mă auzea. Dansa singur, m-am dus să-i țin companie.

- Ce faci? mi-a țipat în ureche ca să încerce să acopere muzica techno.

- Am chef să beau ceva, tu?

- Nu, a zis și s-a uitat în altă parte. Bă, ce nesimțit.

- Atunci vrei să ne futem?

Nu știam de ce naiba am zis prostia asta. Bănuiesc că era competiția aia dintre mine și Adela despre care nu vorbeam propriu-zis, dar amândouă știam despre ce e vorba. Așa comunicam noi. Ideea era că i-am zis că-mi place de Victor și ea a zis că nu am nicio șansă și am văzut că începe să se dea la el și de atunci amândouă încercăm să ne apropiem de el și să-l obținem. Cine câștigă... Ei bine, cine câștigă, e cea mai tare, bănuiesc. Din moment ce nu am comunicat, nu am stabilit premiile. Și nu, premiul nu era un bărbat. Premiile trebuie să fie de valoare.