Cap.9

23.3K 1K 48
                                    

Am adormit la pieputul lui,l-am simțit toată noaptea cum m-a ținut în brațe, de câte ori mă miscam mă strangea mai tare si m-am simțit protejată.

Am nevoie de caldura lui, de brațele lui, să mă simt iubită si apărată. M-am săturat să mă lupt cu toate de una singură, as vrea sa împart cu cineva tot ce viața îmi oferă.

S-a facut dimineata, iar el tot mă ține în brațe, se ridică si-mi da părul după urechi sarutandu-ma pe frunte cu blândețe.

Merge si da drumul la apă să curgă în cada lui.

-Vrei să intru cu tine? mă întreabă usor dar îl refuz, mi-e rușine să mă dezbrac în fața lui cu toate că m-a văzut goală, dar mi se pare prea intim acest lucru deocamdată.

Acum chiar as vrea sa fiu puțin singură, sa am intimidate.
Mă uit în oglinda mare din baie si nu ma recunosc, fata mea e rosie, buza crapata, vanata si umflată, iar ochii sunt rosii de la plâns.

Arat si ma simt oribil!

Intru în apa caldă si imi studiez mai bine corpul, sunt zgariata pe piept si am o vanataie destul de urâtă pe mâna. Simt usturime pe tot corpul si-mi vine iar să plâng gandindu-ma la ce se putea întâmpla.

De ce tocmai mie?

-Esti bine? îl aud din spatele usii.

-Da, sunt ok! îi răspund si mă hotărăsc să ies din cadă.

Ma imbrac doar intr-un halat

O Doamne arat ca un cadavru viu!

Merg în camera mea si mă bag în pat, nu vreau nimic decât să zac.
Simt mirosul cafelei pe noptieră si-l vad asezandu-se lângă mine, imi ia mâna intr-a lui si mă priveste îngrijorat.

-Trebuie să plec, am ceva urgent de rezolvat, iar mai tarziu vine un terapeut cu care voi lucra până mă voi vindeca complet.

Abia acum văd că nu mai are gipsul, asa realizez cum a putut sa ma care pe scari.

-Odihneste-te ! Vrei sa chem pe cineva pentru tine, sa stea cu tine...?

As putea s-o chem pe Maria, dar sigur este la servici acum si s-ar alarma foarte tare, mai bine rămân si îmi revin singură si asa n-am mai vorbit cu ai mei de doua zile si cred ca sunt foarte îngrijorați.

-Nu , îi raspund simplu.

-Inchid eu usa si sa nu deschizi la nimeni, da? îmi spune zâmbind usor sarutandu-ma pe frunte.

-Esti sigura ca te descurci singura? ma întreabă îngrijorat si-l vad ca nu prea ar vrea sa plece, dar probabil este ceva foarte important.

Nici nu stiu cat stau si zac in pat , dar pe la pranz stomacul meu ma face sa cobor in bucatarie.
Imi pregatesc un sandwich si ma asez la masa, dar il aud pe Sonny râzând în hohote.

Cand a venit si cu cine o rade asa? Niciodata nu l-am auzit razand asa!

Merg în direcția zgomotului si ajung în camera lui de sport, micuța lui sală plină de aparate.

O frumoasa brunetă îi maseaza piciorul, acesta stând lungit pe saltea cu piciorul în sus.

Il atinge si-l frectioneaza începând de la degete până sus făcându -ma geloasă.

-Hai Gemma, mai cu forta chiar ma faci sa rad! îi spune vesel.

Are pe el doar un short, iar bustul este gol. E relaxat si se simte bine cu femeia din fata lui, nici nu ma observa decat atunci cand dau sa plec.

NOIUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum