NOI

Cap.39

Deschid ochii si-l vad pe un scaun tras aproape de mine, asa a stat toata noaptea. A urlat la doua asistente si a refuzat sa plece, lasandu-se pana la urma invinse.

Am stat sub supraveghere toata noaptea, bebelusul meu era in pericol. Dar se pare ca organismul meu isi revine si raspund bine la tratament pentru ca sangerarea a fost oprita. Doarme cu capul pe pat, e imbracat intr-un bluzon si pantaloni lejeri.

Oare cand s-a schimbat?

-Kia ora, iubitule! ii spun mangaindu-l usor pe par.

Tresare speriat si se uita buimac la mine pana il vad ca incepe sa-si revina, dandu-si seama unde suntem.

-Steffany, cum te simti? Esti bine, iubito? imi spune agitat.

-Da, sunt bine, ii raspund zambind.

Incerc sa-l fac sa-si descreteasca fruntea si sa nu mai fie atat de stresat si agitat.

-M-am speriat, iubito! A fost o noapte foarte grea ...cand te-am vazut acolo plina de sange...a fost prea mult pentru mine, imi sopteste luandu-mi mana intr-a lui si-o duce la gura sarutand-o usor.

-Si eu m-am speriat, am crezut ca-l voi pierde ...as fi murit Sonny de durere. Il iubesc si mi-l doresc atat de mult, ii spun stergandu-mi lacrima pe care o simt pe obraz.

-Shhhtt, iubito! Nu plange, a trecut! ma incurajeaza, mangaindu-ma usor cu degetele lui mari pe obraz.

-Ce face azi pacienta mea? intra doctorul tinerel care s-a ocupat de mine de cand am venit la spital.

E foarte atent, a venit toata noaptea sa verifice daca sunt bine si a fost singurul care l-a inteles pe Sonny si nu s-a strambat cand l-a vazut langa mine, chiar i-a spus.

-Asa as fi facut si eu daca era vorba de sotia mea!

Incepe sa-mi verifice tensiunea, se uita pe la perfuzie si ma examineaza.

-Cum e? Este bine? E totul in regula? incepe Sonny sa-l intrebe incontinuu, panicat.

Cateva momente doctorul nu spune nimic ceea ce ne face sa ne ingrijoram , eu ma uit la Sonny, iar el il priveste incruntat si cu maxilarul inclestat, de parca e pregatit sa-l loveasca.

O Doamne , asta ar mai lipsi ca Sonny sa-l bata si pe doctor!

Ii trag mana spre mine si-l strang usor facandu-l sa ma priveasca si atunci cand imi vede zambetul, parca se relaxeaza si el. Sunt la fel de stresata ca el, dar asa suntem noi femeile, incercam sa fim mai tari si sa-i incurajam atunci cand intra in panica.

Cateodata e ca un copil , cu toate ca are un metru nouazeci si cinci si o suta de kilograme!

-E bine! Fatul se simte bine si mamica la fel, ne spune calm si bucuros.

E multumit de ceea ce a facut, mi-a salvat viata si pe a bebelusului meu si o sa-i raman vesnic recunoscatoare.

-Are nevoie de repaus total o perioada, apoi veti veni la control si mai vedem. Dar pana nasti n-ai voie sa ridici, sa cari greutati, sa te obosesti foarte mult, imi spune serios.

-Deci, iubito, gata cu serviciul! continua Sonny la fel de serios.

-Nu pot sa stau si sa nu fac nimic, voi incerca sa lucrez mai putin si...., incep eu sa le zic, dar il simt pe Sonny cum se incordeaza langa mine.

Ma opresc si ma uit la el, mai are putin si ma ia de par, se uita la mine asa de urat de parca i-as fi spus cel mai scarbos si rau lucru de pe lumea asta.

-Nu mai ai voie sa faci nimic! Trebuie sa stai la pat sa te odihnesti si sa-ti recapeti fortele, imi spune printre dinti apropiandu-si fata de a mea.