NOI

Cap. 29

Încerc să mă ridic, îmi este prea cald si mi-e foarte sete, dar mă simte si mă trage mai mult în brațele lui.

-Sonny, vreau să beau apă! încerc sa-l trezesc.

-Bine, dar vii repede înapoi, mormăie somnoros.

-Of, m-ai înnebunit! vociferez.

-Stii, că nu pot dormi fără tine ...e un chin pentru mine cand plec, dar acasă nu vreau să stau departe de tine nici măcar un minut, strigă după mine facandu-ma sa-mi dau ochii peste cap.

Stă tot timpul lipit de mine, ne petrecem tot timpul liber împreună. Îmi vine in minte ultima conversație pe care am avut-o cu mama care a observat si ea că o sun foarte rar.

-Mama muncesc mult si nu prea am timp, am încercat să mă scuz, dar mă simt vinovată că o mint.

-Stiu, dar m-ai distreaza-te si tu, draga mea! As vrea sa ai si tu pe cineva, să iubesti si să te bucuri de tinerețe! îmi spune facandu-ma să mă simt mai vinovată c-o mint.

Nu i-am spus de Sonny, nici nu stiu ce mă opreste sa-i zic. Poate pentru că nu stiu care este viitorul meu cu el, nu am vorbit până acum despre noi, am trăit clipa fără obligații si fără promisiuni. Dar câteodată mă gândesc ce să fac, as pleca în țară si mi-as urma visul facandu-i fericiți pe părinții mei, dar o parte din mine tot amână găsind tot felul de scuze si motive.

Dar în curând tebuie să mă hotărăsc în ce parte s-o iau, ce să aleg. El nu mi-a promis nimic, doar trăim ca un cuplu fericit, dar fără perspective de viitor.

-Ce face bunica? încerc să duc discuția în altă parte.

-E din ce în ce mai rău, de asta te-am si sunat! As vrea să vii câteva zile acasă, vrea să te vadă si te așteaptă mereu, îmi spune tristă.

Bunica m-a iubit mereu, de când m-am nascut a fost mereu alături de mine, a participat la toate momentele importante din viața mea si stiu că îsi dorește foarte mult să mă mai vadă măcar o dată, la fel cum si eu as vrea.

-O sa încerc sa-mi iau câteva zile libere si poate vin cât de curând, îi promit mamei gandindu-ma cum sa-i spun lui Sonny.

De două zile mă tot gândesc cum sa-l abordez, dar cred că e momentul pentru că bunica mea nu mai are mult de trăit si as avea regrete toată viața mea daca nu ajung la timp.

Mă întorc în pat si-l vad cum îsi întinde brațele după mine.

-Sonny, vreau sa vorbim ceva, îi spun serioasă.

-Acum? mormaie.

-Da! Acum! continui asteptând să se trezească.

-Despre ce?

-Am vorbit cu mama si vrea să plec acasa pentru.... dar nu mă lasă să continui.

-Ce? Nu pleci nicaieri! racneste lângă urechea mea si îi simt toți mușchii incordandu-se.

-Plec doar pentru câteva zile, bunica mea e foarte bolnavă si vrea să mă vadă, ar putea fii pentru ultima dată, continui să îi explic cât pot de calmă.

-Nu poti pleca acum! Plecăm după ce termin campionatul si... , începe el serios.

-Ce? Dar cine a zis că merg cu tine? îi spun tragandu-ma nervoasă din îmbrățișarea lui.

-Cum adică, nu mergi cu mine? Dar ce crezi că te las să pleci singură? tipa nervos aprinzand veioza si privindu-ma încrunta.

O Doamne ,asta mai lipsea ! Sa-mi dea el voie sa plec!