De ceva timp urmaresc ziarul cu anunturi pentru angajari si in sfarsit am gasit ceva ce ma intereseaza. E un anunț pentru vanzatoare la un pet shop care se afla in acelasi loc cu cabinetul veterinar. Daca as reusi sa ma angajez as face ceva ce-mi place foarte mult, as intra in contact cu stapanii de animale si cu animalele, bineînțeles.
Sonny e plecat de cateva zile in Wellington si vorbim doar la telefon. I-am spus ca merg azi la interviul de angajare si bineînțeles ca a urlat la telefon atât de tare încât am crezut ca mi-a spart timpanul, ca nu trebuie sa lucrez si de ce am eu nevoie de serviciu când mi-a lăsat un card acasă din care pot să folosesc cât vreau.
Când o sa vină acasă trebuie neaparat sa stabilim unele lucruri, n-am renuntat inca la visul meu de-a pleca in Romania si de a-mi deschide un cabinet, chiar daca mi-am complicat singura viata indragostindu-ma de el.
Nici nu vreau sa-mi inchipui inca cum va reactiona cand ii voi zice asta!
Intru in magazinul dotat, incepand de la decoratiuni pentru acvarii, custi, colivii până la mâncare pentru tot felul de animale.
Ah, imi place deja atat de mult!
Patronul magazinului este doctorul veterinar, un barbat roscovan in varsta de vreo cincizeci de ani, zambaret si placut, ma primeste si ma pofteste in cabinetul in care deja pe un scaun sta un motan cu trei labute si ne priveste.
-E de-al casei, imi spune cand ma vede interesata de el.
-Se vede, e stapanul ! ii raspund zambind mangaind motanul.
-O sa va pun cea mai importanta intrebare. Va plac animalele? imi spune zambind.
-Bineinteles, foarte mult, de cand eram mica ! ii raspund in timp ce mangai motanul care toarce deja.
-Ok, esti prima care a venit pentru angajare, asa ca primul venit, primul servit, nu? continua zambind cald.
Ma uit la el nedumerita, oare am inteles bine?
-Adica sunt angajata?
-Da. De unde esti? se uita curios la mine.
-De unde v-ati dat seama? ii raspund mustacind.
-Dupa felul tau de a vorbi...Europa? ridica sprincenele lui stufoase si roscate.
-Da. Romania, mai exact.
-Oaau, departe!
-Da, prea departe, ii spun melancolica, gandul meu se duce la parintii mei care imi lipsesc foarte mult si pe care ii vad seara pe Skipe, dar nu le simt imbratisarile, mai ales pupaturile mamei ...
-Programul este zilnic in afara de weekend, de la noua la sase, o ora jumatate libera pentru pauza de pranz. Ce zici? Cand poti incepe?
-E foarte bine, incep de maine ! ii spun hotarata si dau mana cu el.
Sunt atat de fericita ca mi-am gasit servici si as vrea sa vorbesc cu cineva despre asta, dar cu cine?
Maria.
Intru in restaurantul unde am lucrat si ii salut pe fostii mei colegii si o astept pe Maria sa iasa de la bucatarie. E liber la ora aceasta doar in colt mai este ocupata o masa de un cuplu tanar, asa ca prietena mea se aseaza langa mine si putem sa palavragim nederanjate.
-Imi place cum arati azi, ultima oara cand te-am vazut aratai foarte rau, imi spune apucandu-mi si strangandu-mi mana peste masa.
Ah ,clubul!
YOU ARE READING
NOI
General FictionEU -Stefania Dumitru -absolventă a Facultății de Medicină Veterinară din Bucuresti, somera, plec sa lucrez ca menajeră in Noua Zeelandă. EL-Sonny Tomson -jucător de rugby. - NOI - Ne cunoaștem din întâmplare, dar suntem total diferiti si...
