Dark Revenge

Capitolul 33

Mi-am dat cu peria prin par si eram gata de plecare. E duminica dimineata si mereu cand nu am ce face duminica merg la spital sa ma ofer voluntara, mai ales ca vreau sa imi iau gandul de la Harry si durera mea criminala de la umar. Tot nu reusesc sa procesez ce s-a intamplat ieri la casa lui Harry. Inca plang daca ma gandesc la ochii lui reci, cum la lovti pe omul acela si nu conta ca acel om era rau, nu poti lua viata unei alte persoane daca nu iti apartine.

Nici nu stiu cate persoane a mai omorat Harry dar sangele care era pe el ieri inainte sa vina sa omoare acel om in fata mea imi spune ca a omorat ceva. Dar nu inteleg, doar un... criminal ar omori atatea persoane, mai ales cu o asa usurinta ca el. Harry e criminal? Cate persoane a mai omorat si de ce? De ce ar face Harry asa ceva? El nu parea genul asta e persoana rea dar totusi este.

Mi-am verificat iar ochii si am oftat cand i-am vazut injectati. Ma usturau asa de tare si tot ce vroim sa fac e sa ii tin inchis dar daca as ramane acasa m-as gandi la Harry si la persoana lui si cat de rau face. Mainile acelea pe care le adoram asa de tare erau pline de sange, sange care nu era al lui.

Mi-am dat capul pe spate, oprind lacrimile care dadeau sa iasa. De ce trebuie Harry sa fie cel rau? Dintre toate persoanele de ce Harry? Harry al meu.

Nu, el nu mai e Harry al meu si nici nu era. Totul era doar o stupizenie, el find o persoana rea pe la spatele meu iar eu find o idioata ca l-am crezut.

Imi asez telefonul in spatele buzunarului de la blugii mei de culoare albatru inchis si stramti si ies pe usa camerei mele. Daca Harry vrea sa faca ce vrea sa faca atator oameni eu am sa stau departe de el. E prea periculos pentru mine si nu il vreau in preajma mea, nu acest gen de persoana care are o influenta rea pentru mine, de parca eu as avea 7 ani iar el adult.

Am coborat scarile pana la parter, verificandu-mi cardiganul meu subtire sa fie bine asezat pe umarul meu ranit.

-Claire, aud vocea lui tata strigandu-ma.

Imi inchid ochii si injur in timp ce merg spre sufrgerie. Urasc sa ma comport ca nu m-ar durea nimica cand pe mine ma doare totul, iar daca el ar afla de umarul meu ar innebuni.

-Da? il intreb pe tata din pragul usii.

Am ramas inghetata si blocata cand l-am vazut pe tatal Melissei, detectivul Howell, pe una dintre canapele din sufragerie. Tata era pe cealalta canapea, uitandu-se la mine cu o privire neutra dar cumva ingrijorata.

-Oh, buna dimineata Claire, imi spune tatal Melissei, zambetul lui rece si fortat facandu-ma sa ma gandesc la serpi.

-Bun dimineta, spun si inghit in sec, obligandu-ma sa preiau o atitudine serioasa si de fata care nu a fost martora la o crima, sau mai multe. Ce faceti aici?

-Lucrez la un caz, spune el si tata se uita la mine iar.

-Ce caz? il intreb, brusc mai speraita ca niciodata. Asta daca este ok sa intreb.

-Lucrez la cazul unei crime. Harry find suspectul numarul unu, spune el, lasandu-ma pe mine inghetata iar.

-Ce? De ce? Nu a facut nimic, spun, nestind exact de ce il apar tocami pe Harry.

Ce e cu mine de il tot apar? Poate pentru ca tin la el dar nu vreau sa o recunosc cu adevarat nici pentru mine. Oricum, nu il doresc in spatele gratiilor, chiar daca locul lui este acolo.

-Niciodata nu e vinovat Styles asta, spune tatal Melissei, bagandu-ma pe mine in nervi maximi pentru ca el chiar are dreptate.

-Claire, nu te mai vreau langa baiatul ala, m-ai inteles? spune tata autoritar spre mine, facandu-ma pe mine sa ma incrunt.

-Nici macar nu mai stau langa el, spun adevarul, calmandu-l pe tata imediat.

-De ce? se baga domnul Howell.

-De ce, ce? intreb, facand pe proasta.

-De ce nu m-ai stai cu el? intreba, fata lui find una serioasa acum, parca incercand sa imi analizeze fiecare part a fetei mele, de parca ar putea gasi o mica crapatura acolo. Asta m-ar ajuta la caz.

-Pai daca spuneti ca e pentru caz inseamna ca intrebarea asta face parte dintr-un interogatoriu, aveti o foaie? intreb, pe fata aparandu-mi un zambet malefic.

-Claire, spune tata, facandu-mi semn cu ochii sa tac si sa imi cer scuze, sa o creda el.

-Este ok, are dreptate. Aveti o fata tare inteligenta, spune detectivul Howell lui tata in timp ce ma priveste cu ochii reci si "blanzi".

-Pot pleca? Intarzii la spital, spun spre tata, evitandu-i privirea detectivului.

-De ce la spital? intreaba detectivul Howell, bagandu-se iar.

-Are legatura cu cazul? intreb iar, nedorind sa il las sa ma faca sa spun ce nu trebuie.

-Nu, spune si zambeste.

-Atunci nu e nevoie sa stiti, spun si ies, zambetul meu mare find pe fata dar dispare imediat ce ies pe usa casei.

***

-Merci, ii spun lui Stan care a treminat de verificat rana de la umarul meu.

-Nu ai pentru ce copila, spune si zambeste in timp ce isi da manusile chirurgicale jos de pe mainile sale. Oricum, cel care ti-a verificat rana a facut-o foarte bine, dar din nou, cum de o ai?

Stan era tare de treaba, il cunosc inca de cand a murit mama in spitalul asta. E in varsta de 40 de ani si mult mai de treaba decat adultii de varsta lui in mod normal. E si dotorul meu de familie si e unul dintre cei mai buni din tara. Mereu cand aveam cate o raceala sau chiar ma durea capul mergeam la el pentru ca imi parea amuzant. Mi-a verificat acum umarul pe care l-am primit de ieri de la tot haosul ala si stiu ca nu ii va spune tatei pentru ca asa l-am rugat.

-Ma prosteam pe la ora de gatit, spuns si ma dau jos de pe patul de spital. Deci, unde incep?

-Nu e nimic grav la mana pustoaico dar ai grija data viitoare. Am un pacient si trebuie sa ii verific nu stiu ce rana, hai cu mine si ia si ustensielel alea. Mergi in salonul 45 si astepta-ma acolo, am femeia asta la camera 96 si refuza sa manance, spune bland inainte sa iasa pe usa.

Am luat chestia care are forma de tava din argint cu un capac mare, toate ustensilele necesare find acolo, spalate cu spirt, dar nu inainte sa imi asez niste manusi chirurgicale. Mereu il ajut pe stan si uneori merg si la oamenii bolnavi doar pentru a ii asculta, mai ales cand vad ca acea persoane nu are rude sa il viziteze. Acum, dupa ce am vazut persoana aia murind in casa lui Harry, simt ca vreau sa ajut cat mai multe persoane in viata.

Am deschis cu greu usa de la salonul numarul 45, mainile mele find complet ocupate.

Aproape ca am scapat ustensilele pe jos cand l-am vazut pe Harry, dintre toate persoanele din lume, in camera goala, acum doar noi doi find in ea.

S-a intors spre usa si a parut confuz si uimit cand ma vazut, la fel ca si mine. Nu am putut sa nu observ tinuta lui. Purta pe cap un fes usor dat pe spate, de un verde inchis, pe lateral iesind cateva dintre buclele sale minunate. Purta si un pulover usor largut si subtire de culoare neagra si cu decolteu mic in "v" venindu-i de minune, nu mai zic de blugii sai negri, mulati, alaturi de ghetele sale negre.

Jur, daca nu eram asa de suparat si mai ales speriata de el, as fi tras acel pulover peste mine si mi-as fi indesat in capul meu acel fes care arata ireal de bine pe el, fata lui find mult mai luminata.

-Claire? intreaba dupa un minut in care ne-am holbat unul la altul.

-C-ce faci tu aici? il intreb si inghit in sec, brusc, amintindu-mi de mainile sale reci.

Arata asa de cald acum, chiar daca amintirile cu el si sangele pe corpul sau imi apar in minte iar. Parea cald si al naibii de bun dar nu, el era o persoana rea care se ascunde in spatele unei masti de inger, adevaratul sau chip find de diavol.

-Am venit sa imi verific rana, tu ce faci aici? intreaba si face doi pasi spre mine, eu imedait facand trei in spate.

-Am venit sa ajut, spun neutra, privindu-l cu un fel de teama dar si cu placere.

-De ce ai ajuta oamenii? intreaba parand confuz.

-Pentru ca mie imi pasa, Harry, spun privindu-l drept in ochii sai calzi acum, fara sa clipesc.

Omoara un om de fata cu mine si ma mai intreaba ce caut aici la spital.

-Ai dreptate, spune si isi apleaca usor privirea in jos. Cum iti este umarul?

-Bratul ranit pe care l-am primit din cauza ta? intreb ironica si nervoasa, nu mai zic de suparata.

E asa de frustrant ca nu pot sa merg si sa il imbratisez, afundandu-mi fata in puloverul acela negru care arata ca naiba de bine pe el. Cu bluzele negre si fara fes pe cap arata dur si sexy, dar acum arata bun si frumos. Sincer, nu m-as putea hotara care Harry imi place mai mult dar ceva imi spune ca de amandoi. Oricum ar fi, s-ar putea imbraca si in costum de iepure, tot o persoana rea ramane si ar trebuii sa imi multumeasca ca nu l-am parat la detectivul Howell, el stind ca l-as fi putut para pana cum la politie.

-Imi pare rau, spune si isi duce o mana la ceafa, facand inca un pas in fata.

-Ai putea sa nu mai vi spre mine? Nu e asa de mare incaperea asta, spun suparata si dura.

-Imi pare rau, nu mi-am dat seama, spune parand sincer si se da cu jumatate de pas in spate.

-C-ce rana?

-Poftim? intreaba confuz, ridicandu-si privirea de la pamant pre mine.

-Ai spus sa ai o rana, ce rana? il intreb, pasandu-mi dar incerc sa nu para asa.

-Am fost ei eu zgariat de un glont, spune si isi scarpina usor spatele gatului sau.

-Oh, spun si ma intorc spre dreapta.

Asez pe masa medicala si mica de langa patul de spital ustensilele. Arunc din cand in cand o privire spre Harry, verificand daca se apropie de mine si ii multumesc mental ca nu o face. Se tot uita in pamant de parca acolo ar fi ceva si nu vad eu.

-Imi pare rau, spune iar, ochii lui verzi ajungand peste ai mei care probabil ca erau la fel se rosii.

-Ma rog, spun si imi intorc, nedorind sa il privesc in ochi.

Mereu ii pare rau. Mereu trebuie sa ma bage in ceva si ii pare rau dupa. Asa este cercul asta cu Harry, eu find in bula sa idioata, neavand scapare.

-Claire, stiu ca te-am bagat in atatea prostii si ca te-am facut sa suferi si imi pare rau, te rog iarta-ma, spune, auzindu-l cum face pasi spre mine dar foarte bine ca patreaza distanta.

-Doamne Harry, nu pot sa te iert, ii tip nervoasa. Te-am vazut omo-

Cuvintele mele au fost lasate in aer, neterminate, cand Harry si-a pus mana sa mare grijuliu peste gura mea.

-Shh, spune si se uita in jur. Nu poti sa zici chiar asa ceva in gura mare, iubire.

-Dar este adevarat, ii spun si ii imping mana. Ai facut ceva foarte rau si nu meriti sa primesti iertarile mele si tocmai de asta nici nu am sa te iert, pentru mine te poti duce si in iad, nu imi pasa.

-Crezi ca mie imi place sa fac ce fac? intreaba, el parand usor socat.

-Dar de ce naiba o faci Harry? Tu sti ce greu faci toate astea pentru mine? il intreb si las ustensilele in pace, intorcandu-ma complet spre el, nervoasa si mai sa imi dau lacrimile.

-Stiu, stiu, spune si isi uneste palmele, fata lui find una trista si face un pas spre mine.

-Nu mai veni asa de aproape de mine, spun, brusc iar speriata.

-Dar de ce? Sti ca nu te-as putea rani niciodata, spune, ochii lui find acum si mai tristi.

-Oh te rog Harry, esti persoana care ma raneste cel mai tare, scuip cuvintele spre el, nevenindu-mi sa cred ca el zice iar asta.

-Stiu dar te rog, mai da-mi o sansa.

Ochii mei s-au facut mari iar palma mea a ajuns imedia peste obrajul sau, capul lui intorcandu-se.

-Nu am sa iti mai dau nimic, ti-am dat mai multe decat ai fi trebuit sa primesti in mod normal, ii spun si imi inclestez dintii, el intorcandu-si capul inapoi spre mine si inghitind in sec.

-Dar eu-

Harry a fost intreupt de o usa care se deschide, Stand aparand pe ea. Avea in mana cateva foi si pe el halatul alb, parand usor confuz cand se uita la mine, mai ales ca Harry e la nici jumatate de pas departare de mine si mie imi dau lacrimile.

-Il cunosti, Claire? intreaba Stan in timp ce inchide usa din sptale sau.