Dark Revenge

Capitolul 59

Am intrat pe usile scolii, pregatita sa incep si ziua asta. Ok, poate ca sunt mai confuza decat am crezut eu, dar nu m-ai suport sa imi tot adun mai multa confuzie in mine pe timp ce timpul trece. Si ma enerveaza pentru ca tocmai Harry trebuie sa fie cel care imi baga toate confuziile astea in mine. De ce ar face asa ceva? De ce ar venii in casa mea, ar incerca sa caute prin camera lui Bryan, de ce m-ar saruta in felul in care a facut-o si de ce ar urla la mine din cauza acelui lantisor.

Si lantisorul ala, la naiba cu lantisorul ala. Lantul ala e capul problemelor mele legate de confuzie. Nu stiu nimic despre lantul ala, nu stiu cum de a ajuns in casa mea, nu stiu cum de a ajuns peste mine, nu stiu de ce Harry a rectionat asa cand l-a vazut in bucataria mea dar stiu ca este a lui Harry si ca este important pentru el. 

Dar ce ar putea sa insemne acel lant pentru el? Era doar ceva din argint, un avionas din hartie facut din argint, de ce ar reactiona asa? 

Poate ca este de la cineva din familia sa, poate ca este de la o persoan care este importanta pentru el si care a fost in trecutul sau intunecat dar asta nu inseamna ca trebuie sa tipe la mine si sa nu ma poata lasa sa ii explic cum de se intampla ca acel lant sa fie la mine. Si chiar daca nu as fi stiut ce sa ii zic, macar i-as fi spus ca acel lant a ajuns peste gatul meu, in timp ce eu dormeam, in seara in care Bryan a fost omorit. Daca i-as spune asta, poate ca ar intelege si poate nu ar mai fi suparat pe mine.

Dar nici nu stiu daca este suparat pe mine, poate sa fie, poatea sa nu fie, atata timp cat sta departe de mine, mie nu imi pasa.

Am lasat geanta mea in dulapul meu, tragandu-mi cartile pentru ora de algebra care urmeaza sa o avem, fericita ca poate matematica ma poate scoate din toate astea.

-Hei iubito, vocea lui Jack in spatele meu ma face sa ma m-ai relaxez, luandu-mi asa de tare gandurile de la Harry.

M-am intors cu fata spre el si mi-am lipit usor buzele de ale sale, incercand sa alung acel sentiment mare de vina pe care il am de cand.. ei bine, de cand m-am sarutat cu Harry ca doi indragostiti nebuni unul dupa altul pe masa din bucatarie in casa mea pe la ora 8 seara. Eu practic, nu practic, eu clar, am facut ceva rau, m-am sarutat cu un alt baiat in timp ce sunt cu Jack, nu mai zic ca "acel celalalt baiat" este Harry, fostul meu iubit. 

Chiar nu vreau sa fiu genul ala de fata, care e cu mai multi baieti si care inseala si care face lucuri gresite, eu nu sunt si nu voi fi niciodata genul ala de fata, de asta incerc sa trec peste Harry si sa merg in continuare cu chestia la care eu si Jack lucram.

-Ce faci? ma intreaba dupa ce ne-am desprins din sarut, ignorand faptul ca elevii de pe hol se tot holbeaza la mine si la Jack in timp ce ei mergeau si treceau pe langa noi.

-Bine, tu? il intreb, mainile mele find peste umerii sai iar mainile sale intr-un mod politicos, peste soldurile mele, nu ca si Harry care mainile sale mereu sunt cat mai aproape de fundul meu, intr-un loc public, lucru pe care nu il prefer, chiar daca imi place si nu vreau sa o recunosc.

Ok, poate ca nu ar trebuii sa ma m-ai gandesc la cum este Harry si cum eram, trebuie sa ma gandesc la cum este Jack si la cum suntem.

-Bine, spune si imi zambeste cu unul dintre frumoasele sale zambete pe care mi le ofera mereu cand ma vede.

-Ce mai face Hannah? intreb, curioasa sa stiu cum merge cu ea si cu concursul

-Bine, maine este vineri deci ar trbuii sa ajunga  inapoi acasa sambata dimineata, oricum, astazi este finala concursului de chimie deci sper sa castige, ma informeaza Jack, eu ducandu-mi o mana la ceafa.

Ma bucur si sunt uimita ca Hannah a ajuns pana la finala concursului, dar mi-ar fi placut din toata inima sa fi fost eu aceea care sa castige si sa vina, mandra, inapoi acasa si cu premiul in mana. Dar din nou, este numai vina lui Harry.