Iubind pe ritmuri africane

Capitolul III

 Nici nu voia să coboare la micul dejun. Doar gândul că va fi nevoită să dea ochii cu Giovana pe care cu numai o zi în urmă o considerase o fată simpatică și chiar se gândise s-o invite la nuntă, îi dădea o stare de disconfort puternic. La insistențele lui Leo, se ridică din pat, dar refuză să dea prea multe detalii despre petrecere, motivându-e că este obosită și o doare capul. Se așezară la masă lângă Pedro care bucuros îi anunță că fuseseră informați printr-o scrisoare că un vas a și pornit spre ei. Din cauza comunicării slabe, cei din Brazilia aflaseră mult prea târziu despre incident și de aceea dura așa de mult până să trimită un nou vas după ei. Sofia nici măcar nu putu să se bucure de vestea primită. O căuta cu privirea pe Giovana și nu o zărea nicăieri. Se aplecă spre Pedro, sperând să-i elucideze el misterul.

—Nu știi unde e Giovana? Pedro mușcă din bucata de brânză și încercă să-și dea seama dacă știe răspunsul.

—Giovana nu a dormit la hotel, o informă Jessie cu regret în privire, fiindcă ea știa motivul real din spatele curiozității aparent inocente a Sofiei. 

—Înțeleg, comentă Sofia și se forță să zâmbească, observând că îi atrăsese atenția lui Pedro, care nu înțelesese schimbarea bruscă a expresiei faciale. Ce chestie, exclamă ea cât putu de natural și privi spre Leo care nu părea să fi observat nimic. Își trecu degetele lungi prin părul creț și-și aminti că nu se spălase pe cap. Scările decojite din lemn scârțâiră și Sofia se întoarse spre sursă. Era pentru a doua oară în acele două minute când își schimbă fără să vrea expresia facială și se încruntă la fel de involuntar. Giovana, zâmbăreață cobora scările, cu mâinile în păr și puțin amețită se sprijini de spătarul scaunului Sofiei.

—Mi s-a spus că nu ai dormit aici, comentă Sofia fără prea mult chef, dar încercă totuși să fie prietenoasă. Până la urmă, Giovana nu-i greșise cu absolut nimic.

—Am ajuns pe la șapte-opt.

—Singură? întrebă și aștepta răspunsul cu un nod în stomac.

—M-a adus tipul  ăla, Chima. Apoi, Giovana se așeză lângă ea și cu un entuziasm  aproape pueril începu să-i povestească în detaliu cum decursese noaptea ei și cât de bine se simțise în compania „străinului fermecător" (îi mai uita sau pocea numele din când în când) Sofia simți cum i se strânge inima cu fiecare secundă ce trece, dar nu putea să lase asta să iasă la suprafața. În afară de faptul că avea un orgoliu suficient de mare pentru a simți o rușine fără margini dacă ar da de bănuit că o deranjează subiectul, nici nu avea dreptul să-i reproșeze explicit sau implict ceva. Giovana era liberă să facă ce vrea. Nu avea iubit, nu era legată de nimeni, putea să facă ce voia și cu cine voia.

—Vezi dacă logodnă îți trebuia ție! o tachină ea. Dacă nu aveai logodnic îți găseai și tu un localnic.

—Și, te mai vezi cu Chima? întrebă vrând să schimbe subiectul. La urma urmei asta o interesa pe ea și personal de câteva luni regreta că se grăbise cu „DA"-ul acela spus mai degrabă din impuls decât din dorință sinceră.

—Nu știu, răsuflă dramatic, sper că da. Mi-a spus că sunt foarte frumoasă și îi place accentul meu.

—Ți-a spus înainte sau după ce ți-ai dat jos hainele? Sofia își regretă imediat ironia care din fericire însă, îi scăpase Giovanei. Fata zâmbi larg, vinovat și Sofia strânse pumnul.

—Sincer, eram așa de beată că nici nu mai știu, dar m-am simțit perfect cu el. Abia aștept să ajungem în Brazilia să le povestesc tuturor. Giovana se ridică apoi la fel de fericită și cu pași săltăreți o luă din nou spre scări. Sofia decise să nu se consume atât de mult din cauza unor lucruri care contează atât de puțin. La masă se discutau lucruri mult mai importante și anume soarta altor șapte pasageri de pe Lorelei. Surprinzător, nu murise decât un singur pasager al cărui cadavru nu fusese găsit. După spusele lui Pedro, supraviețuitorii au fost cazați undeva pe o insulă vecină, dar aveau să fie transportați spre casă în aceeași zi și posibil și cu același vas.