Iubind pe ritmuri africane

Capitolul XXII

           Ca de fiecare dată, Zuri observă imediat că ceva nu era în regulă cu Chima. De obicei, în astfel de momente, prefera să-l lase în pace, cunoscându-l prea bine, știind că băiatul era genul de persoană, care prefera să fie singur când îl supăra ceva. Acum însă, simți că ceva era diferit și din acest motiv, se apropie mai ezitant de el și i se adresă. Chima îl ignora la început, dar apoi strânse pleoapele, asigurându-se că nu avea să dea drumul lacrimilor de față cu acesta și se întoarse cu fața spre el.

— De ce nu mi-ai spus că ai un fiu? întrebă cu o voce moartă, încercând prea din greu să pară doar supărat și nu și dezamăgit. Zuri își schimbă imediat expresia și chipul îi înlemni. Nu răspunse, în schimb se așeză înapoi în scăunelul din lemn, simțind că-l lăsau picioarele. De această dată, Chima nu se mai repezi la el pentru a-l ajuta. Îl fixa cu privirea-i de abanos, așteptând nerăbdător răspunsul.

— De unde ai aflat? întrebă Zuri în cele din urmă, lăsându-și fruntea în palmă.

— Mi-a spus Kiro.

— Kiro? repetă Zuri, cum ai ajuns tu să vorbești cu el?

— Nu schimba subiectul, nu e important acest aspect, i-o întoarse Chima și pe moment se simți vinovat că-i vorbește așa. De ce nu mi-ai spus? Eu nu am secrete față de tine, de mic îți spuneam totul.

— Știam că vei reacționa urât, zise Zuri în cele din urmă și fixă cu privirea un punct de pe perete. Îmi și puteam imagina scenariile din capul tău.

— Îl iubești mai tare decât mă iubești pe mine? îl întrerupse Chima cu nerăbdare.

—Mda, despre scenariile acestea vorbeam, mormăi Zuri și-i făcu semn să se apropie, dar mulatrul nici nu se clinti. În momentul acela nu avea deloc încredere în el, ba chiar simțea că Zuri era persoana în care se putea încrede cel mai puțin. Fără să vrea, se întoarse în trecut, pe vremea în care hoinărea străzile, speriat, înfometat și nimeni nu-i acorda atenție. Se simțea la fel de singur, la fel de abandonat ca atunci.

—Îl iubești mai mult, nu-i așa? îl grăbi din nou, simțind că-și pierdea puțina răbdare rămasă.

—Nu știu, nu cred, replică Zuri, incert și bâlbâindu-se ușor.

—Nu poți să dai un răspuns direct? făcu Chima și-și șterse rapid lacrimile din colțul ochilor. Adică de ce zici „nu cred" când ai putea zice „nu"? Cum poți să ai îndoieli din moment ce nu l-ai mai văzut de atâta vreme?

—L-am văzut recent, mărturisi Zuri pe un ton ușor vinovat. Într-o zi pe care tu ți-ai petrecut-o cu Sofia, a venit el la mine și am discutat vreo două ore. 

Ceva se rupse în Chima în secunda aceea.  Ultima fărâmă de speranță care-i mai rămânea, se făcu scrum.

— Kiro a avut dreptate, rosti șoptit și buza de jos abia i se mișca. Nu m-ai iubit niciodată, m-ai luat la tine ca să umpli un gol și m-ai lăsat să stau, din milă.

Chima vorbea așa de repede, încât Zuri nu reușea să proceseze acel val de informații și reproșuri cărora nici nu le vedea rostul. La rândul său, se simțea puțin jignit, pentru că după atâția ani de zile, în care, în afară de iubire și înțelegere, nu-i oferise nimic, Chima prefera să creadă în cuvintele unui individ care-l detesta și pe care acesta îl detesta la rândul său.

—Nu, Kiro nu a avut dreptate, clătină Zuri din cap, convins că auzise destul, dar a reușit să te convingă de contrariu. Nu mă gândeam că ești chiar atât de naiv și chiar așa de ușor de influențat.

Chima îi aruncă o ultimă privire plină de reproș și dezamăgire și se retrase cu pași repezi în camera lui. Trânti ușa după el și se aruncă în genunchi, lângă pat. Cu o mână ridică salteaua și scoase dosarul adus de prietenul său cu câteva luni în urmă. Voia să se răzbune pe toată lumea și nu mai avea rost să amâne momentul. Până acum prioritatea lui era Zuri, dar datorită lui  Kiro și-a dat seama că lupta în zadar, pentru că era doar luat de prost.