Capitolul XXXVI

1K 142 32
                                    


Înainte să se întoarcă acasă, simți nevoia să facă o baie în lac. Temperatura aerului era infernală, abia de se putea respira. Simțea cum se lipesc hainele de el, cum îi ard obrajii și cum se deshidrata din ce în ce mai tare. Cel mai tare îl deranja că simțea mirosul Mikaelei. Vru să se spele, să scape de el, să uite de femeia aia.

Intră în lac până la brâu și se opri pe moment, bucurându-se de paradoxul temperaturilor. Apoi, brusc, se cufundă până la gât și-și lăsă capul în spate. Nu vru să înoate, nici nu se simțea în stare de asta, vru doar să se răcorească, să-și revină și să uite. Îi trecu prin minte ziua în care o adusese pe Giovana acolo. Parcă trecuse o veșnicie de atunci. Se gândi apoi la Zuri și număra în cap câte zile trecuseră de la maortea lui. Nu se putu relaxa, mintea-I lucre continuu, chiar dacă corpul stătea pe loc.

Ieși după numai zece minute, dar se simți răcorit, cel puțin. Totuși, avea nevoie de un duș real, cu săpun și apă caldă. Își închise cureaua din mers. Trebuia să ajungă acasă, deși nu era pregătit pentru asta, nu era pregătit să dea ochii cu Sofia, să-I asculte reproșurile și comentariile, care la urma urmei erau destul de îndreptățite de aceaastă dată. O încuiae în casă la urma urmei.

Se opri în prag și-și lipi urechea de ușă, încercând să audă eventualele sunete venind din interior, pentru a vedea dacă Sofia era sau nu trează. La cât de furioasă era cu o seară în urmă, era puțin probabil să fi închis un ochi toată noaptea.Nu auzi nimic, dar nu mai putu amâna momentul în care trebuia să intre în casă și să confrunte situația. Învârti cheia în yală și apăsă pe clanță.

—Te-am văzut încă de la distanță, deci nu avea rost să zăbovești în fața ușii. La urma urmei, eu sunt în casa tu, nu tu în a mea.

Tresări la auzul vocii Sofiei, dar nu suficient pentru ca acest lucru să fie vizibil. Nu se aștepta s-o găsească așa de calmă. Stătea rezemată de masă, iar mâinile încleștate pe marginea acesteia îi susțineau corpul cu ușurință. Observă în spatele ei, o farfurie goală, cu resturi de gem de căpșuni pe ea. Deci luase și micul dejun.

—Ești foarte calmă, își verbaliză el într-un final gândul cel mai pregnant. Sofia îl privi lung înainte să-l aprobe cu un gest vag și leneș al capului. 

—Dacă nu aș fi, crezi că lucrurile ar sta diferit? Nu, răspunse ea în locul lui aproape instant și începu să se plimbe prin cameră.

—Iartă-mă, rosti pe un ton care-i părea străin. Înghiți în sec când se întoarse ea spre el, tăcută, ca și cum ar mai aștepta o continuare. Iartă-mă pentru tot, reluă aproape fără să-și dea seama când deschise gura. Pentru seara precedentă, pentru ziua precedentă și în primul rând pentru că fără să vreau te-am amăgit că lucrurile o să meargă între noi. Chiar credeam că o să meargă, recunosc că uneori aveam îndoieli, dar mă alinam cu ideea că putem trece peste toate.

—Ce încerci să faci? Dacă vrei să-mi spui că te-ai săturat de mine, o poți face direct! izbucni ea și lăsă masca să-i alunece de pe față. Calmul ei era doar de fațadă, superficial și fragil. I se întoarse cu spatele și-și acoperi fața cu palmele. Nu-i venea să plângă, doar că nu mai suporta să-l vadă.

—Nu m-am săturat de tine, răspunse el, aproape îngrozit și făcu un pas spre ea, dar se opri. Nu era momentul potrivit să pună mâna pe ea, nici măcar să-i invadeze spațiul personal. Nu m-am săturat, dar nu știu cum să continui ceva care clar nu merge și nu are viitor.

—E în regulă, știu ce spui. Sunt mulțumită totuși că  ne-am dat seama de asta la timp și că nu am...

—Te iubesc, o întrerupse Chima și vocea i se frânse. De ce-i spusese asta într-un moment așa de nepotrivit? Sofia nu se lăsă impresionată. Adună farfuriile, le puse în chiuvetă și se clăti rapid pe mâini.

Iubind pe ritmuri africaneUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum