Iubind pe ritmuri africane

Capitolul XLI

              Se trezi paralizat. Pleoapele îi erau larg deschise, iar sudoarea aproape că-i curgea pe frunte. Nimic nou, doar un alt coșmar legat de copilăria lui. Preț de câteva clipe, nici nu reuși să se miște, ca și cum el ar fi treaz, dar mintea lui, nu. Visase din nou momentul în care auzise împușcătura și își dăduse seama că tatăl lui era mort. Era oficial orfan, deși avea să afle mult mai târziu că lipsa ambilor părinți avea un nume.

Nu-și dădu seama când ațipise. Privi pe fereastră și judecând după lumina slabă, bănui că era undeva pe la ora șapte seara. Ieși din cameră, convins că Sofia era undeva prin casă, dar în schimb, dăduse de părinții ei în bucătărie. Murillo completa un rebus, iar Carole ștergea praful. Vru să se întoarcă în camera Sofiei, simțindu-se brusc intimidat, dar Murillo în opri și-l invită lângă ei. Chima se apropie timid și precaut, neștiind dacă ar trebui să spună ceva sau ar fi fost cel mai indicat să tacă. Optase pentru cea de a doua variantă; nu pentru că ar fi fost convins că era cea optimă, dar la asta se pricepea cel mai bine. 

—Sofia s-a dus cu Lidiana până la o rudă de-a nostră. Nu a vrut să te trezească, adăugă bărbatul, dresându-și vocea răgușită. Chima dădu din cap înțelegător și încercă pe cât posibil să se comporte natural, deși simțea privirea lui Carole pe el.

—Chima, i se adresă aceasta pe același ton amical, dar care trăda o suspiciune justificată. Sofia mi-a spus că te-a crescut încă la șapte ani un  anume Zuri. Dacă nu te deranjează și nu ți-e greu să vorbești despre asta, aș fi curioasă să aflu mai multe. Cum ai ajuns în situația în care un străin trebuia să te preia? Chima recunoscu imediat incomoditatea din vocea ei, ca și cum  Carole nu ar fi știut dacă procedase corect când deschise subiectul. Vedea pe chipul ei un conflict: ochii care-i luceau de curiozitate și buzele subțiri care se frecau una de cealaltă, cu nervozitate. Un lucru Chima înțelesese cu siguranță: Carole nu era împotriva lui, nu-l voia departe de Sofia, dar era curioasă să afle cine era tatăl viitorului său nepot. Bănuia că era foarte normal ca o mamă sau un tată să aibă aceste preocupări, deși nu putea ști cu siguranță, din moment ce ideile lui legate de atribuțiile și funcțiile părinților erau extrem de vagi și ambigue.

—Nu mă deranjează, răspunse Chima, dar privi în podea, căci nu era deloc convins de propriile cuvinte. Mama mea a murit cu câteva zile înainte să împlinesc cinci ani, iar tata a fost arestat ca deținut politic. Eu nu mă puteam descurca singur și așa am ajuns la Zuri.

—Poți să-mi dai mai multe detalii? sugeră ea pe un ton precaut, dar se grăbi să se explice. Chima, să ne înțelegem. Nu am de gând să mă bag între tine și Sofia, dar vreau să te cunosc, vreau să știu ceva despre tine. 

—Eu mă duc în grădină, se scuză Murillo și lăsă rebusul la o parte, gândindu-se că poate, dispărând din peisaj, îi va facilita lui Chima auto dezvăluirea.

—Elgonan este o insulă care nu a favorizat niciodată persoanele de culoare, începu el, după ce Murillo închise ușa în urma lui. Am văzut mai multe nedreptăți și atrocități decât mi-ar plăcea să recunosc. Toate desigur comise împotriva negrilor, pentru simplul motiv că erau negri. 

Chima vorbea cu o siguranță stranie, vocea nu-i tremura deloc, iar contactul vizual stabilit cu Carole, era total lipsit de agresivitate, dar extrem de profund și transmitea toate mesajele pe care gura lui nu apuca să le transmită. 

—Am locuit singur de la cinci ani. O femeie, bucătăreasa închisorii îmi aducea mâncare de două ori pe zi, se asigura că mă spăl și apoi mă urca în pat, dar mă respingea de fiecare dată când o imploram să mă ia în brațe. Într-o zi mi-a spus că nu vrea să atingă mai mult decât era necesar, copilul unei negrese. Mă disprețuia, atât ea cât și ceilalți locuitori ai insulei pentru simpla mea apartenență la o rasă. Am fost neglijat, abuzat și exclus din societate pentru că nu aveam culoarea „corectă".  Zuri a fost singurul care m-a ajutat. Singurul în douăzeci de ani.