Iubind pe ritmuri africane

Capitolul X

Auzi zgomot venind dinspre pădure și la câteva secunde distanță,  o siluetă învăluită în umbră începu să să distingă de întunericul care domnea peste toate. Chima se ridică în picioare și se concentră pe cel sau cea care se apropia cu pași atât de iuți. Își îngustă pupilele și privi mai atent. 

—Gazini, rosti el în șoaptă și își recunoscu prietenul. Acesta ajunse la el într-un final, dar nu vorbi, încercând în schimb să-și tragă sufletul. Chima nu era un individ care stătea foarte bine la capitolul răbdare și-l scutură imediat de umeri, grăbindu-l să-i povestească tot ce se întâmplase. Oricum presimți că nu este de bine. Gazini își șterse sudoarea de pe fruntea de un ciocolatiu închis și-și trecu mâinile prin părul umflat.

—Ai reușit? îl grăbi el, deja iritat. Gazini își descheie paltonul larg și scoase la iveală un dosar subțire pe care i-l înmână. Chima aproape că smulse obiectul din mâinile prietenului său și buzele începură să-i tremure de încântare și emoție.

— În sfârșit o să mă răzbun pe toți cei care mi-au făcut rău, exclamă și-i veni să plângă de fericire. Cu degetele tremurânde deschise dosarul și începu să răsfoiască foile.  Pe paginile acelea se afla dovada  corupției Partidului Naționalist local. Acolo erau trecute toate fondurile pe care insula le primea lunar pentru asigurarea calității educației, cumpărarea manualelor școlare și  în primul rând fondurile pentru sistemul sanitar. Fonduri care nu ajungeau niciodată la destinație. Banii se pierdeau pe drum și nimeni nu avea habar de nimic. Chima auzise prima dată despre asta într-o seară pe care și-o petrecuse la un bar. Secretarul vice primarului , un bețiv prea prost și prea sincer îi spusese că șeful său își cumpărase o mașină din banii pe care în mod normal spitalul trebuia să-i folosească. Din seara aceea, nu mai avusese liniște. Nu trecea o zi fără să se gândească la un mod prin care să pună mâna pe dovadă. Nimic nu l-ar fi satisfăcut mai tare decât să-i vadă pe toți cei care participaseră la condamnarea tatălui său pe nedrept, cum putrezesc în temnițele acelea umede și pline de mucegai ale căror miros avea să persiste în memoria lui pe veci.  Când oamenii vor afla  de existența acelui dosar, îi vor linșa pe toți cei responsabili.

—Trebuie să mă ajuți, vorbi în sfârșit Gazini pe un ton grav și p privire care trăda emoții puternice. 

—Să te ajut cu ce?

—Era să fiu prins, replică acesta și Chima se schimbă la față. Somniferul pe care l-am băgat în ceaiul paznicului nu-și făcuse efectul cum trebuia și după nici zece minute s-a trezit. Slavă cerului, eu găsisem deja dosarul, dar m-am trezit cu el pe cap. Voia să anunțe jandarmeria. Îți dai seama ce ar fi însemnat asta? M-ar fi ucis pe loc. M-am speriat și i-am dat în cap cu o sticlă. Nu cred că lovitura în sine a fost așa de puternică, dar a căzut și a dat cu capul de colțul mesei.

—E mort? încercă Chima să ghicească și înghiți în sec în timp ce aștepta răspunsul.

—Nu a murit pe loc dar eu m-am speriat, știind că dacă îl las în viață, sunt pierdut. Am luat un baston și...

—L-ai ucis, constată Chima și simți cum un fior rece îi urcă pe șira spinării. Gazini încuviință printr-un gest al capului, dar regretul și frica i se citeau în ochi.

—Ce-ai făcut cu cadavrul? se interesă îngrozit.

—L-am adus aici, în pădure.

—Ce?! exclamă Chima și-și lăsă fruntea în palme. De ce ai făcut asta? Dacă te-a văzut cineva?

—Nu m-a văzut nimeni, îl asigură Gazini, dar unde altundeva aș fi putut să-l duc? Chima deschise gura, dar o închise la loc. Până la urmă avea dreptate.  Departamentul finanțelor se afla în clădirea de lângă marginea pădurii, unde altundeva ar fi putut să-l ducă? Cum să scap de cadavru? Ce să fac? se întrebă el plimbându-se agitat în jur. Monologul îi fu întrerupt de sunetul scos de Sila, care se trezise la rândul său și acum își întindea membrele. Dintr-o dată, un beculeț i se aprinse în cap și privi plin de speranță la puiul de leu care se freca de picioarele lui Chima.