Iubind pe ritmuri africane

XLIV

                Fu trezit din somn într-un mod foarte brutal. Cineva lovea de ușa din lemn ca și cum ar fi dorit s-o spargă. Era un bătut de om fie foarte disperat, fie foarte furios. Chima se ridică buimac, având o ideea vagă despre cine ar fi putut să fie de cealaltă parte. Își târî picioarele în prag și trase de clanță. Bănuiala îi fu confirmată. În fața lui stătea o femeie care avea mai mulți ani în spate decât în față, cu un chip uscat, tras, și împodobit cu o pereche de ochelari cu rame groase. Era Nana și părea foarte supărată.

—Ce vrei? întrebă, căscând natural, fără pic de efort, căci zău că ar mai fi dormit măcar vreo două ore.

—Știi foarte bine ce vreau, nenorocitule, scuipă ea cuvintele cu dispreț. Chima făcu o grimasă.

—Am început bine, mormăi și i se dădu din cale, semnalându-i să intre. Aceasta trecu pragul ca un uragan; furioasă și gata să spargă și să distrugă tot.

— Mi-ai prostit băiatul, l-ai făcut să-și parieze propria casă, zise ea cu maxilarul încleștat și cu fața parcă împietrită.

—Nu eu, băutura, răspunse el simplu și se rezemă de spătarul canapelei, deja plictisit de scandalul pe care îl făcea această femeie isterică. 

—Și de ce a băut atât? continuă ea șirul întrebărilor, ca și cum ar fi vrut să-l facă să admită că el îi turnase cu forța whiskey-ul pe gât. Nu căzu în capcană și răspunse în aceeași manieră în care o obișnuise.

—Pentru că e alcoolic, ridică din umeri. Nu mă întreba și de ce e alcoolic, nu le știu chiar pe toate.

Nana își schimbă expresia facială și buzele i se arcuiră într-un zâmbet răutăcios. Se apropie de el cu o superioritate atât de teatrală și forțată încât Chima aproape că pufni în râs. Era patetică , dar o lăsă să se bucure de jocul ei pueril. Indiferent ce i-ar spune, indiferent ce metodă pentru a-l intimida ar aborda, nu avea nicio șansă. Era un labirint fără ieșire. Și ea știa asta, tocmai de aceea dincolo de răutatea gratuită și cuvinte încărcate de ură, ochii săi aproape că-l implorau să spună că nu va recurge la demersurile legale. Dar se înșela. Chima din ziua în care învățase să numere, nu făcea altceva decât să țină evidența persoanelor pe care voia să le distrugă, zilelor sale cele mai negre, dacă ar fi fost posibil ar fi notat și numărul lacrimilor pe care le vărsase din cauza oamenilor. I-ar fi înecat pe toți în ele. Trăia pentru ziua aceasta, cum să dea înapoi acum? Dar Nana nu știa asta. Ea credea că un copil uită repede.

—Ce câștig vei avea din asta? Am înțeles că oricum vrei să te muți în Brazilia cu fata pe care doar tu știi cum ai reușit s-o prostești. N-ai nevoie de casa mea.

—Nu. O voi vinde sau demola. Văd eu ce fac, răspunse el pe un ton lejer. Unde vei merge?

—Nicăieri! urlă ea brusc. Din casa mea, din casa soțului  meu nu mă va scoate nimeni și cu siguranță nu fiul unei- dar se opri. Privirea lui tăia în carne vie și înțelesese că nu era tocmai de joacă. Plecă privirea, rușinată că i se făcuse frică și că amuțise.

—Îndrăznește să spui ceva de mama mea și dau drumul leului, o avertiză, privind-o în ochi, lucru pe care nici nu îndrăznea să-l facă pe vremea când era copil, iar femeia aceasta era ființa care ar fi trebuit să-l îngrijească. Nana încremeni și privi cu coadă ochiului prin ușa între deschisă. Mulatrul zâmbi.

—Eu zic să trecem la subiect și să lăsăm aceste prostii la o parte. Este una din ultimele mele  zile pe insulă și nu vreau să mi-o petrec cu tine. 

—Nu-mi lua casa, zise direct, fără ocolișuri de această dată, căci în jurul acestei fraze nerostite se învârtea toată discuția de până atunci. Chima clătină din cap, dar îi făcu semn să se așeze. Femeii îi tremurau picioarele și el  nu avea chef să lungească această vizită nedorită, ridicând-o de la podea. Aștepta să se facă comodă, timp în care își aprinse o țigară și eliberă primul fum după ce stabili un nou contact vizual cu ea.